Andrei Petru Felecan, unul dintre membrii reţelei din care facea parte şi interlopul turdean Ovidiu Vancea, zis Balibacea, a fost eliberat din închisoare de judecatorii clujeni săptămâna trecută. Bărbatul era unul dintre cei care lucrau în teren, înşelând diverse firme, scrie City News.
Felecan este primul dintre membrii reţelei pus în libertate, judecătorii considerând că el nu mai reprezintă pericol social. Procurorii au atacat însă decizia cu recurs, iar judecătorii Curţii de Apel Cluj sunt singurii care mai pot decide în acest caz.
Ovidiu Vancea zis Balibacea a fost trimis în judecată de DIICOT pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune.
Turdeanul şi ceilalţi membri ai grupării au fost reţinuţi în luna noiembrie 2010. Aceştia sunt acuzaţi că se prezentau la diverse firme de construcţii sau depozite şi ridicau produse pe baza unor facturi falsificate. Mărfurile erau apoi vândute către alte societăţi, iar banii erau împărţiţi în mod egal.
În acelasi dosar este judecat si un comisar şef la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj, care este cercetat penal pentru că ar fi dat informaţii din interior către Ovidiu Vancea „Balibacea”, liderul unei grupări interlope care acţionează în zona Turzii. Este vorba despre comisarul şef Radu Pintilie.
Relaţiile dintre comisarul şef Radu Pintilie şi Ovidiu Vancea au ieşit la iveală în timpul interceptărilor telefonice ale interlopului turdean. Din aceste convorbiri reiese că, la finele lunii octombrie 2010, cei doi au pus la cale furtul a 200 de lunete de armă, care la rândul lor fuseseră furate de o altă grupare.
Ovidiu Vancea „Balibacea” a fost cercetat în dosarul „Grenada”, însă a fost achitat din lipsă de probe. Numele lui a apărut şi în furtul unor lucruri din locuinţa preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, însă a motivat că a cumpărat lucrurile găsite la el acasă şi că nu ştia că sunt furate. Ovidiu Vancea este judecat şi pentru trafic de droguri.
UPDATE 01.09.2011: Am fost sunaţi la redacţie de o persoană care s-a recomandat a fi comisarul şef Radu Pintilie (azi, la ora 16.31). Acesta a precizat că nu este implicat în această reţea şi că numele său nu a fost implicat în nici un dosar. Pentru o corectă informare, am redat şi poziţia dânsului. Noi precizăm că informaţia a fost dată publicităţii chiar de organele de cercetare penală, după ce activitatea reţelei a fost deconspirată.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Descoperire fără precedent în Turcia: „Cel mai vechi naufragiu din lume”










