Timp de două zile reprezentanții Casei Județene de Pensii se vor afla la Câmpia Turzii pentru a acorda asistență pensionarilor din localitate.
Aceștia vor fi prezenți la Primăria Municipiului Câmpia Turzii în data de 10 IULIE, respectiv 24 IULIE 2024, între orele 11:00 – 13:00.
Aceste întâlniri cu reprezentanții Casei de Pensii au fost inițiate de către administrația locală, după pandemie, cu scopul de a veni în ajutorul pensionarilor care au diverse probleme de rezolvat sau de clarificat, în relația cu Casa de Pensii Cluj.
La Câmpia Turzii nu există un punct de lucru al Casei de Pensii, astfel că pensionarii din localitate trebuiau să se deplaseze până la Turda pentru a cere lămuriri despre diverse probleme cu care se confruntă, în legătură cu dosarele de pensionare, decizii, mod de calcul, valoarea punctului de pensie, vechime în muncă și multe altele.
Cu alte cuvinte astfel de întâlniri sunt binevenite.