La acest sfârşit de săptămână olandezii de la HAR se vor afla din nou la Turda pentru a da o mână de ajutor la definitvarea construcţiei de pe strada Bariţiu unde va funcţiona din primăvară un centru de recuperare a copiilor care suferă de afecţiuni psihice şi neuromotorii. Acest proiect, realizat de Parohia Ortodoxă Oprişani II din Turda, va costa 150.000 de euro.
Principalul finanţator este Fundaţia olandeză HAR, ce a asigurat, în proporţie de aproape sută la sută, banii necesari pentru realizarea construcţiei imobilului unde va funcţiona noul centru. Olandezii nu vin singuri, ci vor fi însoţiţi de alte familii, tot membre al fundaţiei, care se vor oferi voluntare în misiunea nobilă ce înseamnă o şansă pentru copii cu handicap de-a se reintegra în societate. Dotarea cu aparatură specifică şi asigurarea funcţionării Centrului ”Sfinta Irina” se vor face cu bani alocaţi în acest scop de către Consiliul Judeţean Cluj. O parte din suma necesară va reprezenta contribuţia bugetului local al Turzii. Dacă totul va merge conform programului, în luna martie acest centru va fi deschis.
“Ei au dorit să se implice ca voluntari în amenajarea spaţiului, este vorba de montarea parchetului, vopsitul interior, instalarea chiuvetelor, amplasarea gresiei şi a faianţei …toate aceste operaţiuni dânşii doresc să le facă în această perioadă, ele fiind prevăzute în contract la începutul colaborării noastre” spune părintele Dorin Sas. Recepţia lucrărilor a fost programată pentru luna noiembrie, iar din primăvară aproximativ 20 de copii pot frecventa centrul de zi fiecare grupă poate participa la activităţi timp de o lună de zile după care la o distanţă de 6 luni poate să revină la tratament.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.