Consilierii din Câmpia Turzii au aprobat, ieri, la ședința extraordinară de Consiliu Local, care s-a ținut online, o rectificare de buget, care vizează mai multe cheltuieli, conform unor solicitări primite de către administrația locală.
Concret, la subcapitolul Învățământ s-a suplimentat cu suma de 74.400 lei, la cheltuieli de întreținere, după ce s-a primit o solicitare din partea Colegiului Tehnic ”Victor Ungureanu”, pentru plata consumurilor de gaz și energie electrică. De asemenea, 93.200 lei au fost alocați pentru unele lucrări de întreținere la Stadionul ”Mihai Adam” din localitate, unde vor activa cei de la FC Câmpia Turzii, cu grupe de copii și juniori.
De asemenea, pe partea de cheltuieli a secțiunii de dezvoltare sunt propuse mai multe cheltuieli care modifică lista anterioară de investiții.
S-a suplimentat și suma necesară obiectivului de investiții Etajare imobil grădinița Pinocchio, în vederea înființării unei creșe (strada Retezatului nr. 8), a cărui valoare totală de 6.602.529,95 lei a fost actualizată printr-o hotărâre luată în acest an, după ce au fost probleme cu contractarea unui constructor.