Astăzi la Luna a fost programată o ședință extraordinară de consiliu ce viza în principal o rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli.
Cei 351.000 lei au fost „luați” de la obiectivul de investiții-modernizare clădire primăria Luna și direcționați spre alte domenii de interes cum ar fi canalizarea din cartierul Forțați, drumuri, amenajarea celor două izvoare la Luna și Luncani, parc pentru seniori, iluminat stradal etc.
„ Suma provine din bugetul pe care l-am avut alocat în acest an pentru modernizarea clădirii primăriei, ținând cont de faptul că până la această oră nu a ieșit CF-ul pentru începerea lucrărilor. Investiția nu va fi abandonată, cu siguranță anul viitor vor demara lucrările, poate vom reuși să accesăm și fonduri europene în acest sens” explică primarul Laurențiu Tor.
Tot în cadrul rectificării, 130.000 lei au acoperit investițiile la drumurile comunale, altele decât cele asfaltate.
Edilul a vorbit însă și despre problemele create de firma Napoca, recepția lucrărilor este tărăgănată, iar unele din lucrări nu se ridică la standardul de calitate impus de autorități.
„ Nu reușim să facem recepția, am avut o prerecepție, inclusiv, proiectantul dirigintele de șantier, dar și beneficiarul au fost prezenți…s-au găsit mai multe nereguli, drept pentru care am încheiat o minută, acum o lună, am înaintat-o, dar firma Napoca nu binevoiește să vină să facă aceste remedieri. Ei fac presiuni pentru recepție, eu însă am promis la începutul mandatului meu că nu voi semna această recepție a lucrărilor din Luncani….dar fără canalizare și apă eu nu văd cum pot să fac această recepție. Utilitățile respective sunt atât de necesare la cămin, grădiniță, dar și în sat racordurile etc. Mai sunt lucrări pe care dânșii trebuie să le execute la stația de epurare și de tratare a apei” comentează edilul comunei.
În ceea ce privește proiectul AVATAR, s-au făcut pași importanți, din luna septembrie vor demara și cursurile, peste 180 de persoane s-au arătat interesate să se recalifice în diverse domenii până acum!
Se vor face specializări în meserii precum: sudori, ospătari-bucătari, o clasă de va fi pentru o firmă olandeză cu specializarea „cablaje”, acolo sunt asigurate deja 40 de locuri de muncă. Tot în comună o firmă va angaja 30 de arhivari.
„Încă nu s-au făcut contractele cu ei, deja am primit multe CV-uri, oamenii sunt interesați de cursuri, dar în septembrie îi vom chema pe fiecare, le oferim suport pentru completarea dosarelor” susține primarul.
Laurențiu Tor spune că s-a mai aplicat pentru un proiect POSDRU dar nu a fost acceptat, prin intermediul acestuia puteau fi create alte câteva zeci de locuri de muncă.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























