Poliția Română a emis un comunicat în care oferă mai multe sfaturi pentru siguranța pietonilor.
— să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor ‘Trecere pentru pietoni’, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la acestora;
— să aştepte sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;
— după coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin faţa sau prin spatele acestora ci după plecarea lor din staţie, prin locurile rezervate trecerii;
— înainte de a traversa prin locurile permise, să se asigure că în acel moment nu se apropie vehicule sau conducătorii acestora au sesizat intenţia lor şi au oprit pentru a le acorda prioritate de trecere;
— să nu pună conducătorii de autovehicule în situaţia de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate;
— să fie precauţi când traversează noaptea sau în condiţii de vremenefavorabilă (ceaţă, ploaie, ninsoare). Ideal ar fi să aibă aplicate pe haine accesorii reflectorizante;
— să se deplaseze pe partea dreaptă a trotuarului în direcţia de mers. Copiii mici trebuie ţinuţi de mână, iar deplasarea şi poziţionarea lor să se facă în partea dinspre clădiri sau garduri, opusă marginii drumului;
— să utilizeze trotuarelor aflate de o parte şi de alta a părţii carosabile. Când acestea lipsesc, circulaţia se face pe acostament sau pe partea stângă a carosabilului în sensul de mers şi cât mai aproape de marginea acestuia;
— să nu prelungească timpul de traversare, să întârzie sau să se oprească fără motiv;
— să nu traverseze, strecurându-se printre autovehiculele parcate în apropierea bordurii sau trotuarului;
— să nu se angajeze în traversare atunci când se apropie maşina salvării, a pompierilor, a poliţiei (cu atenţionare acustică sau luminoasă) sau coloana oficială;
— să nu traverseze în locuri unde sunt instalate dispozitive de protecţie a pietonilor, prin escaladarea acestora;
— să nu traverseze drumul public prin spatele sau prin faţa unui autovehicul sau mijloc de transport public, care staţionează;
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























