În urmă cu două săptămâni, a fost publicat un articol referitor la desfășurarea lucrărilor pentru locuințele ANL de pe strada Zambilelor.
În acel articol s-a pus problema întârzierii finalizării locuințelor pentru tineri, întârziere cauzată de firma Migifra SRL.
Să ne amintim cine este Migifra SRL
Migifra SRL este o companie din Italia, cu sediul la Roma, condusă tehnic de Giampiero Belcredi (COO – Chief Operating Officer) și de arhitectul Luigi di Benedetto (director tehnic), având ca obiect de activitate principal construcția de clădiri rezidențiale și nerezidențiale.
În anul 2018, Migifra SRL a înființat o sucursală și în România, administrată de Fiorito Alfio, cel ce administrează, de asemenea, și Euro Group Migifra SRL.
De asemenea, la finalul anului 2018, când s-a depus ultimul bilanț, sucursala din România avea 1 angajat și o cifră de afaceri de 0 lei, pe când compania din Italia avea 2 angajați și a generat aproximativ 3 milioane de dolari, cifră de afaceri, site-ul celei din urmă, migifra.it, fiind acum imposibil de accesat.
Proiectul, finanțat de Agenția Națională pentru locuințe, a început în anul 2018, iar finalizarea acestuia a fost estimată pentru luna august 2019.
În curând vom fi în luna august a anului 2021, iar lucrările încă nu au fost finalizate și nici nu se știe o dată exactă pentru finalizarea acestora. Din acest motiv a fost trimisă o solicitare de informații către Agenția Națională de Locuințe.
Ce fel de informații au fost solicitate?
1. Cum a fost posibil ca o firmă de birou, Migifria SRL din Italia, să câștige licitația de executare a lucrărilor?
2. Ce s-a întâmplat ulterior cu execuția, având în vedere că în 2018 a demarat și trebuia finalizată în 2019? Suntem în 2021 și blocul nu e gata. Puteți să-mi explicați mai succint?
Răspunsul celor de la Agenția Națională de Locuințe:
1. Contractele de execuție sau proiectare și execuție lucrări sunt atribuite în conformitate cu legislația în domeniul achizițiilor publice aflată în vigoare.
Derularea procedurii de achiziție publică pentru blocul menționat de dvs. în solicitare s-a desfășurat în conformitate cu aceste prevederi.
2. Ordinul de începere pentru lucrările din acest amplasament a fost emis la finele anului 2018, dar execuția a început efectiv în luna martie 2019. Pe parcursul derulării lucrărilor de construcții-montaj executantul acestora a înregistrat numeroase probleme în asigurarea forței de muncă calificate.
Ultimul termen contractual aprobat de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a fost 30 decembrie 2020. După această dată sunt aplicate penalități de întârziere. Conform discuțiilor avute cu executantul, s-a stabilit ca lucrările de construcții-montaj să se finalizeze până la 15 octombrie 2021, ANL urmând să monitorizeze modul de desfășurare a acestora.
Așadar, acum că am aflat și data finalizării lucrărilor, tinerii cu vârsta între 18 și 35 de ani, ce nu dețin o altă locuință în proprietate, și doresc să ocupe o locuință ANL, pot depune cereri care ulterior vor fi verificate și aprobate conform prevederilor legale în vigoare.
Pentru detalii cu privire la actele necesare pentru completarea dosarului de locuințe ANL, puteți accesa site-ul oficial al Primăriei Turda la adresa:
https://primariaturda.ro/primaria-turda/structura-primariei/serviciul-administrare-fond-locativ/