Un exemplar frumos de râs a fost văzut pe Valea Arieșului, în zona Sălciua. Imaginile au deveni virale pe internet.
Sunt rare astfel de imagini cu animalele sălbatice surprinse în habitatul lor natural.
Specialiștii spun că prezența râsului în Sălciua arată că zona se bucură de un echilibru ecologic sănătos.
Râșii, cele mai mari feline din Europa, au auzul și mirosul foarte fin, dar și o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori iese la vânătoare. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari. Râșii sunt discreți și greu de observat în libertate.
Râsul este al treilea mare prădător al Europei, după urs și lup. Zona de vânătoare a acestuia poate ajunge la suprafețe mari de peste 400 km pătrați, în funcție de disponibilitatea hranei.
Toate speciile de râşi sunt carnivore, iar un adult are nevoie de 1-2 kilograme de carne pe zi. Râsul vânează, în principal, iepuri, marmote, veverițe, șoareci și alte rozătoare, bursuci, păsări, oi, vulpi, mistreți, capre negre, căprioare sau cerbi.
La noi în ţară, râsul este răspândit mai ales în pădurile Carpaților Orientali, dar și în Munții Apuseni, fiind prezent pe lista animalelor protejate.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


PNL și USR cer înființarea unei comisii parlamentare pentru reforma administrativ-teritorială. „Ne aşteptăm ca PSD să o susţină”











