Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis ce decizie s-a luat în legătură cu introducerea certificatului verde pentru accesul în biserici, la slujbe, pentru pentru participarea la procesiunile religioase.
Astfel, ministrul a declarat că nu s-a discutat în ședința de duminică a Guvernului despre o eventuală introducere a certificatului verde la slujbele sau procesiunile religioase. De asemenea, acesta a reamintit „că nu se pune această problemă a utilizării certificatului verde la slujbele religioase”.
Alexandru Rafila
„Nu s-a discutat acest lucru la reuniunea de duminică. Am declarat în mod public că nu se pune această problemă a utilizării certificatului verde la slujbele religioase.
Asta nu înseamnă că nu ne dorim sprijin din partea bisericilor în respectarea măsurilor care ţin de distanţare, de folosirea corectă a măştii şi de evitarea aglomeraţiei acolo unde se poate prin modul în care sunt organizate slujbele. Este cu totul altceva şi nu cred că este cazul să facem speculaţii despre conţinutul acestor întâlniri, care în niciun caz nu sunt conflictuale, ci sunt de dezbatere şi de colaborare”
De asemenea, în urmă cu două zile, Rafila a delcarat că românii vor putea participa la slujbele religioase fără să prezinte certificatul verde, demonstrând astfel că poziția să rămâne neschimbată, considerând că participarea fizică a credincioşilor la slujbe în lăcașurile de cult răspunde unei nevoi esențiale.
Puteți citi mai mult despre prima declarație a ministrului referitoare la accesul în biserici aici:
Cu sau fără certificat verde la slujbele religioase?
Alte articole asemănătoare:
