Proiecte începute în administraţia PSD, 2012-2016, dar unele ABANDONATE sau asumate pe nedrept de actuala adminstraţie:
– negocierile aferente aducerii Stadionului „Mihai Adam” din Câmpia Turzii înapoi, în patrimoniul Primăriei;
– înființarea Serviciului de Pașapoarte Câmpia Turzii, care a funcționat până în 2017;
– dezvoltarea Parcului Municipal (zona Berc) cu modernizările aferente;
– ridicarea Pieței Agroalimentare Roșii (Piața Mare), cu fonduri de la Consiliul Județean și Guvern;
– parcul de pe strada Oțelarilor și parcul de pe strada Mureșului, proiecte susţinute de consilierii social-democrați, din Consiliul local;
– restaurarea clădirii de Taxe și impozite, funcțională din martie 2015, datorită consilierilor locali social-democrați, care au reușit să obține fonduri guvernamentale;
– proiectul cultural „Prima școală română”;
– înființarea Parcului industrial și aducerea investitorului spaniol Cikautxo şi constituirea primului forum italiano-român pentru atragerea de investitori, în municipiu;
– modernizarea pasajului peste calea ferată, spre cartierul Șarât;
– asfaltarea de străzi din cartierul Şarât și din cartierul Lut;
– înființarea primei secții de Neurologie, din orașul nostru;
– modernizarea Dispensarului de TBC.
Produs de SC Geflo Media SRL, la comanda Partidului Social Democrat – Organizația Județeană Cluj, Cod mandatar financiar: 21200019.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























