O asociație clujeană a organizat un „eveniment artistic/cultural” în fața clubului Form Space din Cluj-Napoca în semn de protest pentru o reclamă sexistă.
Mai exact, luni, clubul a postat pe rețelele de socializare o reclamă pentru o petrecere intitulată „FREE FLOW PARTY: Girls Can Drink” (tradus Petrecerea Libertinismului: Fetele Pot Bea). Tema principală era băutura gratis pentru fete, care, potrivit reprezentanților clubului, ar crește șansele ca băieții să obțină mai multe numere de telefon.
Potrivit Monitorul Cluj, în descrierea postării inițiale, cei de la Form Space au scris: „Crește distracția cu niște vodcă împreună cu suc de portocale gratuit (dacă ești fată) sau crește-ți șansele (dacă nu ești fată)”.
Sugestia deplasată din partea clubului nu a trecut neobservată de internauți, în secțiunea de comentarii, aceștia au atras atenția asupra sentimentului de nesiguranță cu care femeile se confruntă în cluburi și nu numai.
Ba mai mult, asociația Queer Sisterhood Cluj a demarat o campanie de conștientizare pe rețelele de socializare prin care explică de ce astfel de inițiative sunt sexiste și dăunătoare.
Seara trecută, mai multe fete au fost prezente în fața clubului la o „manifestare artistic/culturală”, pentru că nu au primit aprobările necesare unui protest propriu-zis.
„Moment artistic/cultural in față la Form Space ca răspuns la marketingul pentru evenimentele lor de miercurea seara care zice “Fetele primesc drink-uri gratis, iar băieții primesc mai multe numere de telefon.” Astfel de mesaje fac parte dintr-un discurs sexist in care femeile sunt un bun tranzacționabil si un mesaj periculos pentru femei (vezi postările noastre anterioare care detaliază aceasta).”, se arată pe pagina de Facebook a organizației, alături de un clip video de la manifestare.
Reprezentanții clubului nu au declarat deocamdată nimic, dar postarea originală a fost ștearsă între timp, fiind înlocuită de un alt eveniment cu mesajul: „ Your favourite club comes to all our favourite ladies with an all-new favourite offer, for the first time ever: Girls can drink Vodka Orange for free, from 22:00 to 00:00 at our Free Flow Party.” ( Clubul tău preferat vine către toate doamnele noastre preferate cu o nouă ofertă, pentru prima dată: Fetele pot bea Vodka Orange pe gratis, de la 22:00 la 00:00 ).
Articole similare:
