Aproximativ 200 000 € despăgubiri pentru terenurile afectate de Autostrada Braşov –Borş. Suprafaţa totală despăgubită este de aproximativ 34 000 mp, suprafaţă care aparţine municipiului Câmpia Turzii. Aceste terenuri vor fi preluate de Statul Român în schimbul sumei stabilită cu titlu de despăgubire.
Autostrada Transilvania este o prioritate atât pentru Compania Naţională de Autostrazi, cât şi pentru comunitatea nostră, problema traficului aglomerat fiind astfel rezolvată, în cazul finalizării acestu obiectiv. În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Câmpia Turzii de joi se vor demara acţiunile necesare pentru încasarea acestei sume acordate ca despăgubire.
Guvernul va plăti în acest an despăgubiri în sumă totală de 128,6 milioane de lei (echivalentul a 34,8 milioane de euro) pentru exproprieri de terenuri în suprafaţă de 2,5 milioane de metri pătraţi, folosite la construcţia autostrăzii Braşov-Borş, aceşti bani reprezentand sume aprobate, dar neachitate în 2007. Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Brasov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel.