Casa de Cultură Turda în colaborare cu Şcoala Populară de Artă Cluj organizează săptămâna aceasta mai multe acţiuni culturale, cu scopul promovării artelor plastice.
În prezent, este în plină desfăşurare Tabăra naţională de arte plastice Salin'Art de la Turda, la care participă cursanţi ai şcolilor de arte populare din mai multe localităţi ale ţării, inclusiv Turda. Scopul acestei tabere este de a se realiza picturi inspirate de frumuseţile Salinei, dar şi de cele ale Cheilor Turzii, ale Castrului roman sau ale Mormântului lui Mihai Viteazu. Expoziţia va fi organizată sâmbătă, 23 iunie, de la ora 12.00, în holul Salinei Turda.
Miercuri 20 iunie, de la ora 17.00, vor fi vernisate lucrările participanţilor la cursul gratuit de pictură, care a durat o lună de zile şi în care expertul Felicia Răcean s-a bucurat de prezenţa a 60 de pasionaţi ai artelor. Vernisajul va avea loc la Centrul de Informare Turistică Turda, iar copiii participanţi vor avea un vernisaj special, în 22 iunie, la ora 9.00, la Şcoala "Avram Iancu" din Turda.
Cei interesaţi de artele plastice sunt informaţi că după vacanţă se va relua şi cursul de pictură al Şcolii de Arte Cluj, secţia de la Turda, curs care are o durată de 3 ani.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























