Consilierii turdeni se vor reuni în cadrul unei şedințe extraordinare pentru a discuta atribuţiile, organigrama şi statul de funcţii al Poliţiei Locale. Consilierul PRM Doru Anca a explicat că organismul în cauză se va crea prin reorganizarea Poliţiei Comunitare, practic cea mai mare parte a poliţiştilor locali vor proveni din rândurile actualilor poliţişti comunitari.
Poliţiştii locali vor fi instruiţi în unităţile Ministerului de Interne şi vor avea atribuţii inclusiv în domeniul circulaţiei şi ordinii publice. Potrivit proiectului de lege adoptat de deputaţi, Poliţia locală va integra compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în inspecţia în construcţii, apărarea proprietăţii publice, combaterea infracţiunilor, comerţul şi evidenţa persoanelor.
“Ca să dau numai un exemplu, la ora actuală sunt probleme mari la serviciul de parcări. Titularii de contract nu sunt protejaţi în nici un fel. Poliţia comunitară nu poate aplica amenzi acolo, deci trebuie să reglementăm cât mai repede statutul Poliţiei locale şi să aprobăm înfiinţarea ei”, spune Anca.
Consiliul Local va fi cel care va coordona Poliţia locală, prin intermediul unei comisii din care fac parte şeful Poliţiei, consilierii locali, primarul, şeful Jandarmeriei şi alţi reprezentanţi, potrivit competenţelor.
Articole similare:
