scoala copii scaled 1 1620x1080

Programul național „Școala după școală” continuă și în perioada vacanței

În județul Cluj Programul național pilot de tip ,,Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a este organizat în 46 de unități de învățământ preuniversitar, 15 unități în mediul urban și 31 în mediul rural și presupune ore remediale pentru elevii care au rămas în urmă cu materia.

Pe durata lunii martie 2021, 142 de cadre didactice (67 de învățători și 75 de profesori pentru disciplinele limba și literatura română, matematică) au răspuns nevoilor de învățare remedială pentru 1665 de elevi, 867 de elevi din ciclul primar și 798 de elevi de gimnaziu.

Începând cu luna martie, elevii s-au putut înscrie pentru a participa la aceste activități de educație remedială, ca urmare a solicitării scrise a părintelui/ a reprezentantului legal. Elevii au posibilitatea să se înscrie și pe parcursul derulării activităților remediale.

Înscrierea elevilor pentru a participa la aceste activități de educație remedială se realizează în baza criteriilor de eligibilitate prevăzute în Normele metodologice de aplicare, aprobate prin O.M.E., nr. 3.300/2021:

  • elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispun de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet;
  • elevii care se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau au situația neîncheiată la cel puțin o disciplină;
  • elevii care au nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare slabe obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului al doilea.

Ordinul de ministru, nr. 3558/2021 care modifică structura anului școlar 2020-2021 permite desfășurarea activităților educaționale din cadrul Programului național pilot de tip ,,Școala după școală” și pe durata vacanței de primăvară, astfel încât 30 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, în urma consultării elevilor și a părinților, au decis să  programeze și să desfășoare activități de învățare remedială și în perioada acestei vacanțe de primăvară.

„Având în vedere condițiile în care s-a derulat activitatea didactică în acest an școlar, în cea mai mare parte online, consider că, în special pentru elevii claselor a VIII-a, dar nu numai pentru ei, acest program oferă oportunitatea desfășurării de activități remediale cu prezența fizică a elevilor la școală, permițând acestora îmbunătățirea unor aspecte deficitare în pregătirea lor, fixarea unor conținuturi, cu aportul cadrelor didactice, astfel încât, până la sfârșitul anului școlar să se reducă decalajele față de ceilalți elevi care au avut acces la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului și nu au înregistrat rezultatele școlare slabe la sfârșitul semestrului I”, a declarat doamna Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

ULTIMELE articole:

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.