Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni (19 iunie – 2 iulie).
Astfel, în zona Transilvaniei, „până în jurul datei de 23 iunie vremea va fi într-un proces de încălzire, astfel că media maximelor termice va ajunge să atingă 31…32 de grade, iar a minimelor se va situa în jurul valorii de 16 grade. În următoarele trei zile temperaturile maxime vor scădea în medie cu 5 grade, iar minimele cu 2…3 grade. În zilele care vor urma nu vor mai fi variații mari termice.
Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente și mai intense în intervalul 24 – 28 iunie.”, informează site-ul ANM.