m install
nello construct

Profesorii se pot titulariza din acest an școlar și pe jumătate de normă

floris

Profesorii se vor putea titulariza și pe jumătate de normă din anul școlar 2024-2025.

Potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.876 din 22 decembrie 2023, document pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea profesorilor din școli și grădinițe, precum și încadrarea în regim de plata cu ora.

Consiliul de administrație al inspectoratului școlar poate constitui catedre vacante viabile din cel puţin o jumătate de normă didactică de predare, scrie edupedu.ro.

În Legea învățământului preuniversitar 198/2023, la Art. 177 se precizează că „În vederea ocupării prin concurs național unic, catedra este constituită din cel puțin o jumătate de normă didactică de predare, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. (4), la nivelul uneia sau mai multor unități de învățământ preuniversitar.”

În acest an, proba scrisă de la Titularizare 2024, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 17 iulie.

Anul trecut în județul Cluj, promovabilitatea la titularizare a fost de peste 90% după soluționarea contestațiilor.

Ca urmare a afișării rezultatelor finale, în județul Cluj rata finală de promovabilitate (note peste 5.00) a fost de 90,06%, în creștere cu 2,81 % față de rata de promovabilitate inițială, înainte de soluționarea contestațiilor ( 87,25%).

De asemenea, județul Cluj a ocupat în 2023, primul loc în clasamentul național, în ceea ce privește numărul notelor de zece, 13 candidați reușind această performanță, la examenul de titularizare.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 54 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: