„Locuința Protejată” pentru persoane cu ușoare dizabilități Turda, aflată în subordinea Serviciului Public de Asistență Socială Turda, a participat și în acest an la Târgul Meșteșugarilor, Manufacturierilor și Artizanilor Populari, organizat de Primăria Turda în perioada 27 februarie- 8 martie 2015.
Produsele handmade prezentate la târg au fost realizate de beneficiarii Locuinței Protejate în cadrul atelierului de ergoterapie, care are ca scop, dezvoltarea îndemânării, a expresivității, a deprinderilor manuale, resocializare, dezvoltarea respectului față de rezultatele muncii lor, educarea în scopul respectării regulilor de grup, încurajarea cooperării și consolidarea abilităților de a finaliza un lucru început.
„Din banii obținuți din vânzarea produselor se vor sărbători zilele de naștere ale beneficiarilor și se va asigura protocolul pentru beneficiari în cadrul diverselor activități și serbări festive organizate de către Locuința Protejată” informează Anca Bucșa, coordonator centru.
Beneficiarele centrului nu au fost uitate de 8 Martie, alături de angajații instituției s-a sărbătorit Ziua Femeii la o cofetărie din localitate, ocazie cu care acestea au primit flori și mici atenții.