Un nou produs retras din marile lanțuri de magazine. PROFI și Carrefour au făcut anunțul.
CAROLI FOODS GROUP SRL a inițiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la client a produsului FASOLE CU CARNATI 350G MAESTRO, LOT 250919, TERMEN VALABILITATE 18.11.2025 ca urmare a unei reclamații primite de la un consumator cu privire la identificarea unui corp străin, potrivit ANSVSA.
Produs retras din magazinele CARREFOUR ROMANIA SA și PROFI
Se recomandă persoanelor care dețin produsul descris mai sus să nu il consume, ci să il distrugă sau să il returneze la magazin în perioada 17.10.2025 – 30.10.2025 inclusiv, urmând să primească în schimb contravaloarea produsului, fără a fi necesara prezentarea bonului fiscal.
„Vă informăm, ca urmare a notificării primite din partea furnizorului Caroli Food Group Pitești SRL, Carrefour România SA a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a produsului: Fasole cu cârnați Maestro. Motivul rechemării: principiul precauției – suspiciune de prezență a unui corp străin”, arată informarea publicată pe site-ul ANSVSA.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























