Din păcate, mai mulți locuitori din Florești au avut probleme cu energia electrică în zilele de Crăciun.
Aceste probleme nu s-au rezolvat nici acum și chiar s-au extins și în alte comune ale județului.
„,Hai mă, iarăși fără lumină? Știe cineva ce „avarie” mai este acum?”
,,Rușine în fiecare an ne lăsați fără lumina sau gaz!”
,,Nici Ceaușescu nu lua curentul în seara de Crăciun”
,,Crăciun fericit Electrica … Daca nu aveți curent , să știți că nici eu nu am” , au fost doar câteva dintre mesajele lăsate pe un grup destinat locuitorilor din Florești, citați de stiridecluj.ro
Probleme s-au extins și la alte localități. În acest moment sunt probleme cu energia electrică în următoarele localități: Căpuțu Mare, Gilău, Măguri Răcătău, Mărișel, Rîșca, Muntele Rece, Someșul Cald, Valea Drăganului, Morlaca.
Sunt probleme și în Cluj Napoca, pe strada Eroilor.
Cei de la Electrica anunță că problemele vor fi rezolvate în cursul zilei de azi.
























