Așa arată lungul șir al minciunilor CNAIR despre tronsonul Chețani-Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania construit de Straco, gogoși răsuflate preluate sistematic de toți miniștrii iresponsabili ai Transporturilor care s-au perindat în ultimii 3 ani.
Mai jos găsiți capturile din rapoartele de progres emise chiar de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și puse cap la cap de unul din membrii comunității noastre.
Primul termen de inaugurare, trimestrul III 2017, a fost amânat succesiv de cinci ori până în decembrie 2020. Și nici vorbă să fie respectat, așa cum v-am tot explicat, stadiul în teren fiind de doar aproximativ 32%, la 4 (PATRU) ani de la ordinul de începere și peste 5 (CINCI) de la semnarea contractului!
Cei care ne urmăresc știu că Straco nu mișcă aproape deloc în șantier din cauza problemelor financiare și a lucrărilor suplimentare neplătite de CNAIR, fiind imposibilă finalizarea în acest an.
Solicităm conducerii CNAIR demiterea tuturor incompetenților care s-au ocupat de contract și găsirea unei soluții legale pentru finalizarea cât mai rapidă (măcar parțială) a nodului Chețani, astfel încât cei 18 km de pe lotul vecin (care vor fi gata în trei luni) să nu devină un nou muzeu de autostradă, transmit cei de la PRO Infrastructură.