Primarul Tudor Ştefănie a convocat azi o conferinţă de presă, în care principalul subiect a fost prezentarea concluziilor în urma controlului Curţii de Conturi. Din spusele sale, a făcut această conferinţă pentru că au apărut tot felul de "poveşti" pe marginea acestui subiect.
Deşi a evitat să prezinte suma vehiculată de Curtea de Conturi ca prejudiciu la bugetul local, primarul Ştefănie a făcut o trecere în revistă a neregulilor constatate: neîncasarea dividendelor de la societăţile unde administraţia locală este acţionar, nedeclararea unor locuri de cazare din partea unor unităţi turistice locale, probleme cu finanţarea sportului de performanţă, schimbarea modului de colaborare cu societăţile comerciale în care e acţionar unic, plata unor drepturi salariale ilegale către angajaţii din Primărie sunt câteva dintre deficienţele constatate de Curtea de Conturi. Care, în opinia primarului, ar fi făcut cel mai riguros control de până acum…
În ceea ce priveşte drepturile salariale ilegale încasate de angajaţii Primăriei, Curtea de Conturi a dispus recuperarea acestor sume. Chiar dacă a refuzat să intre în detalii, primarul a spus că ar fi vorba de sume între 200 şi 500 de lei, care ar trebui restituite lunar, timp de mai multe luni, de angajaţii Primăriei, excepţie făcând cei de la Taxe şi Impozite. Însă, edilul turdean a precizat că, cel puţin pentru acest punct, Primăria va ataca raportul Curţii de Conturi, probabil într-o încercare de a mai amâna reţinerile salariale ale angajaţilor.
În schimb, în cazul sportului, a abandonat orice altă variantă de susţinere financiară a performanţei sportive la nivelul seniorilor, varianta de finanţare exclusiv pe Legea 350/2005 fiind insuficientă pentru susţinerea unei echipe de handbal în Liga Naţională sau a uneia de fotbal în Liga 3. Cu atât mai mult cu cât cluburile doritoare ar trebui să încheie contracte de concesionare/închiriere pentru sala de sport sau baza sportivă din Poiana, ceea ce ar atrage sume considerabile pentru plata impozitului aferent către bugetul local.
Probleme ar putea apărea şi la societatea care administrează Salina Tuzrda, respectiv SC Turda Salina Durgău SA. Pe lângă faptul că în acest an s-au luat din conturile societăţii peste 20 de miliarde de lei vechi, pentru dividendele neîncasate de la înfiinţarea societăţii, primarul a anunţat şi alte proceduri: încheierea unor contracte de concesionare sau închiriere pentru obiectivul turistic Salina Turda şi terenul aferent (inclusiv ştrandul Durgău), pentru bazinul de înot şi pentru hotelul Potaissa. Asta n-ar fi nimic, însă consecinţa imediată a acestor contracte ar fi obligarea societăţii la plata impozitelor către bugetul local, pentru aceste obiective (clădiri şi terenuri), ceea ce ar însemna câteva miliarde de lei vechi pe an! Care s-ar adăuga la plata creditului pentru modernizarea hotelului şi la suportarea lunară a pierderilor cu bazinul de înot (conform unor surse, ar fi vorba de 2-300 de milioane de lei vechi pe lună).
Unele anunţuri făcute în conferinţa de presă de azi vor genera, cu siguranţă, agitaţie pe plan local.
Iată înregistrarea conferinţei de presă:


















