Primarul comunei Tritenii de Jos, Dan Alexandru Iosif, a mințit într-un mod penibil atunci când a răspuns unei solicitări de informațoii din partea TurdaNews, privind neregulile găsite la un proiect cu finanțare europeană, care vor atrage după sine anularea contractului și atragerea unor probleme, inclusiv de natură penală.
TurdaNews a scris despre neregulile constatate de către cei de la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), la finele anului trecut.
”Au fost constatate elemente care conduc la concluzia că a existat o înțelegere prealabilă între beneficiarul Comuna Tritenii de Jos și firma câștigătoare a achiziției de lucrări (…).
(…) SRL nu poate demonstra prin documente legale că deține numărul și specializarea salariaților așa cum au fost prezentați în oferta financiară câștigătoare depusă în cadrul procedurii de achiziție lucrări, derulată de beneficiarul Comuna Tritenii de Jos.
În data de 25.08.2022 (ultima zi de valabilitate a contractului de colaborare cu SC …), doamna (…) contabil în cadrul Primăriei, s-a aflat în conflict de interese”, menționa AFIR, într-o adresă transmisă unui cetățean din comună, care s-a interesat despre acest proiect european
Citește și: Contract cu finanțare europeană la Tritenii de Jos, aproape de reziliere! Banii trebuie dați înapoi!
Pe baza acestui document, TurdaNews a solicitat detalii atât de la AFIR, cât și de la Primăria Tritenii de Jos.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ne-a transmis că există suspiciuni de fraudă în cadrul proiectului cu finanțare europeană ”Amenajare parc de agrement multifuncțional în comuna Tritenii de Jos, județul Cluj”, iar din acest motiv s-a procedat la sesizarea EPPO (European Public Prosecutor’s Office) – Parchetul european și informarea DLAF – Departamentul pentru lupta antifraudă.
”Astfel, vă informăm că în urma controlului efectuat, au fost semnalate unele suspiciuni de fraudă fapt pentru care s-a procedat la sesizarea EPPO (European Public Prosecutor’s Office) – Parchetul european și informarea DLAF – Departamentul pentru lupta antifraudă.
De asemenea, au fost luate măsuri cu privire la recuperarea sumeide 3.973,35 lei(3.338,95 lei baza si 634,40 lei TVA), decontată de către AFIR în prima tranșa de plată depusă de către primăria Tritenii de Jos în data de 22.09.2022 și la demararea procedurilor privind rezilierea contractului de finanțare.”, ne-au confirmat cei de la AFIR, care au mai precizat și faptul că există riscul ca administrația locală din Tritenii de Jos să nu mai beneficieze de fonduri europene (dacă apare în Registrul debitorilor sau în Registrul neregulilor întocmite la nivelul Agenției).
Citește și: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale: Suspiciuni de fraudă la Tritenii de Jos!
În mod surprinzător, primarul Dan Alexandru Iosif a negat că ar exista probleme, într-o adresă oficială transmisă către TurdaNews.
Primarul comunei Tritenii de Jos îi contrazice pe cei de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), spunând că nu a fost niciun control din partea AFIR/Direcția de Control și Antifraudă, pe tema unui proiect derulat în comună cu fonduri europene.
”Nu a fost la nivelul instituției un control de la AFIR, prin Direcția de Control și Antifraudă care să vizeze proiectul ”Amenajare parc de agrement multifuncțional în comuna Tritenii de Jos”, al cărui beneficiar este Comuna Tritenii de Jos. S-a înregistrat doar o sesizare din partea celor de la AFIR ca urmare a unei petiții din partea unui cetățean. Această petiție nefiind fondată potrivit documentelor care au stat la baza elaborării acestui proiect.”, a precizat primarul Alexandru-Iosif Dan.
TurdaNews, însă, a aflat că primarul Dan Alexandru Iosif a mințit cu nerușinare! Consiliul Local din comuna Tritenii de Jos a fost convocat pentru o o ședință extraordinară, pe ordinea de zi fiind un singur punct: ”aprobarea angajării unui avocat specializat pentru contestarea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.12.2022 privind proiectul Amenajare parc de agrement multifuncțional în comuna Tritenii de Jos, județul Cluj”.
Ulterior, ședința a avut loc, iar o parte a consilierilor din comuna Tritenii de Jos au decis să plătească un avocat, din banii cetățenilor, pentru a-l salva pe primarul mincinos.
În hotărâre se precizează foarte clar că se aprobă angajarea ”unui avocat specializat pentru contestarea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 19.12.2022, privind proiectul ”Amenajare parc de agrement multifuncțional în comuna Tritenii de Jos””.
Asta deși cu câteva zile înainte, primarul Dan Alexandru Iosif a spus că… nu a fost nicio problemă! Pentru ca ulterior să convoace ședința, al cărui unic proiect a fost angajarea unui avocat, pe banii cetățenilor.
Din cei 9 consilieri locali prezenți la ședință, 7 au votat ”pentru” și doar 2 s-au ”abținut”, Septimiu Mărginean și Dan Cristian.
Articole similare:
