Primarul comunei Ceanu Mare, cea mai extinsă comună din judeţul Cluj, a anunţat că în 2016 va candida din partea Partidului Conservator. În 2012, Virgil Păcurar a recâştigat un nou mandat de primar, din partea PDL.
Declaraţia a fost făcută în contextul inaugurării unui sediu al A.P.I.A. în comună, la care au participat mai mulţi oficiali ai PC şi nici unul din partea PDL.
"Vreau să mulţumesc domnilor deputaţi, domnului preşedinte Rădulescu, domnului Avram Gal şi vreau să vă spun că îmi arăt maximă disponibilitate de a colabora cu dânşii în continuare. Din 2016 chiar mă gândesc să fiu alături de dânşii, să particip efectiv în campanie alături de dânşii", a declarat primarul Virgil Păcurar.
"Îmi manifest bucuria, pentru că trăim azi un eveniment important în comuna Ceanu Mare, a înfiinţării acestui centru APIA. Este o politică a Partidului Conservator, cea a unei noi atitudini faţă de cetăţeni, acea de a veni în mijlocul cetăţenilor, de a afla toate problemele care există şi să încercăm să le rezolvăm, mai ales că Ministerul Agriculturii îl are pe preşedintele Partidului Conservator, domnul Daniel Constantin. În ceea ce priveşte declaraţia pe care domnul primar a făcut-o, mă bucur pentru că alături de noi vin oameni serioşi, oameni care au realizat ceva şi care se alătură echipei partidului Conservator. Este o echipă care creşte şi o echipă cu oameni responsabili, iar dovada este exact activitatea pe care Partidul Conservator şi membrii Partidului Conservator o au", a declarat preşedintele PC Cluj, Şerban Rădulescu.
"Suntem ferm convinşi că n-o să-l dezamăgim pe domnul primar şi o să muncim alături de dânsul şi sunt ferm convins că, văzând că are un sprijin în Partidul Conservator, în 2016 va fi candidatul nostru pentru funcţia de primar", a declarat preşedintele executiv al PC Cluj, Avram Gal.
Nu este exclus ca odată cu apropierea primarului Virgil Păcurar de PC, gestul să fie urmat şi de consilierii PDL, chiar dacă nici aceştia nu pot anunţa înscrierea în PC. În acest moment, în Consiliul Local Luna sunt 5 membri PDL, dintre care unul este viceprimar, 4 consilieri USL, 2 consilieri PPDD şi un consilier PC.























