Primarul Cristian Matei spune că ”Turda a arătat, din nou, că e mai mult decât un oraș: e o comunitate care nu rămâne indiferentă”, făcând referire la evenimentul caritabil de vineri, de la Centrul Multifuncțional din Parcul Central Turda, cu ocazia căruia s-au adunat fonduri pentru Julia, tânăra fetiță care a trecut printr-un accident cumplit, iar acum urmează o perioadă dificilă pentru recuperare.
“Când binele adună oameni 💝
După masa comunității din iarnă, organizată pentru un băiețel cu hipoacuzie, turdenii s-au mobilizat din nou. De data aceasta pentru Julia Deceanu, o fetiță din orașul nostru aflată în plin proces de recuperare după un accident grav.
Vineri, în Parcul Central, a avut loc al doilea eveniment caritabil. Și a fost o zi caldă, ca inimile turdenilor – plină de solidaritate, implicare și speranță.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături. Turda a arătat, din nou, că e mai mult decât un oraș: e o comunitate care nu rămâne indiferentă.♥️”, a transmis edilul turdean.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.