Primarul munciipiului Turda, Cristian Matei, a fost amendat de către Curtea de Apel Cluj cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și încă 100 de lei penalități de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, într-un proces în care jurnalistul Horea Hudrea a reclamat faptul că nu se pune în aplicare o decizie anterioară a instanței.
”Admite recursul declarat de Horea Hudrea împotriva sentinţei civile nr. 793 din data de 30.03.2022 pronunţată în dosarul nr. 844/117/2022 al Tribunalului Cluj pe care o casează în parte în sensul că admite cererea formulată de reclamantul Horea Hudrea în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Turda şi în consecinţă: Aplică Primarului municipiului Turda o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere şi penalităţi de întârziere de 100 lei/fiecare zi de întârziere. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate. Decizia este definitivă şi executorie. Pronunţată în data de 10.11.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”, se menționează în decizia Curții de Apel Cluj.

Disputa dintre cei doi a pornit de la faptul că jurnalistul solicitase, în perioada de pandemie, accesul la ședințele Consiliului Local Turda, organizate online, iar Primăria i-ar fi refuzat această solicitare, invocând că nu are condițiile necesare pentru a-i asigura prezența.
Jurnalistul Horea Hudrea a câștigat în instanță un proces în anul 2021, prin care Primăria era obligată să-i asigure accesul la ședințele Consiliului Local, cu prezență fizică, chiar dacă ședințele erau organizate online.
”Admite acţiunea precizată. Obligă pârâta la respectarea prevederilor art. 19 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 544/2001, respectiv să-i permită reclamantului accesul nemijlocit la şedinţa Consiliului Local al municipiului Turda, în sala de şedinţe, în locul amenajat special, potrivit prevederilor art. 5 din HCL 112/2020 a municipiului Turda şi ale art. 24 şi 24 indice 1 din R.O.F a Consiliului Local al Municipiului Turda. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2021.”, era decizia Tribunalului Cluj, pe care Primăria Turda nu a contestat-o.

Ulterior, jurnalistul a spus că Primăria nu execută decizia instanței.
”A fost o dispută juridică dificilă ce a durat aproape trei ani, cu presiuni și șicanări din partea autorităților locale, unele dintre ele prostești altele de-a dreptul frustante. Spre exemplu: îmi dădeau interdicție pe pagina de Facebook a Primăriei Turda, ca să nu pot urmări de pe contul propriu ședințele Consiliului Local. Ca să nu permită accesul au ajuns până acolo încât au depus dovezi că șefii de servicii stau la coadă la ușa sălii de ședințe iar aceștia intră pe rând în ședință pe măsură ce se discută ordinea de zi. Cred că vă imaginați ridicolul cu funcționarii publici ce stau la coadă la ședința Consiliului Local. Decizia Curții de Apel Cluj, la fel ca și decizia Tribunalului Cluj din primul proces, sunt extrem de importate, deoarece respectă și apără jurisprudența CEDO privitoare la dreptul presei de a primi și a transmite informații într-un mod nemijlocit. În această dispută am fost ajutat de o poziției exprimată de lector.dr Viorel Nistor de la Departamentul de Jurnalism și Media Digitală a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, care a semnat o scrisoare de susținere profesională și a pledat pentru necesitatea apărării dreptului jurnaliștilor de a asista nemijlocit la evenimentele publice”, a precizat Horea Hudrea.
Totuși, nu se înțelege de când încep ”zilele de întârziere” și care este cuantumul total al amenzii aplicate primarului Cristian Matei.
























Apai chiar ca e buna ultima cincluzie. :)). E amendat cu o amenda. Ceea ce spuneam. Zero sistem de justitie. Ca e vorba de judecatori, ca e vorba de procurori. Victimele politicienilor. Mai rau decat politicienii.