Primăria Turda a anunțat faptul că strada Amurgului (fosta Mânzăriei), va deveni sens unic cu circulație spre strada Tineretului.
„Continuăm implementarea măsurilor care privesc îmbunătățirea circulației rutiere.
În urma discuțiilor care au avut loc în comisia de sistematizare a traficului s-a decis o variantă de fluidizare a traficului în parametri optimi pentru necesitățile turdenilor care locuiesc în zona Micro III.
Astfel, de mâine, se instituie sens unic pe strada Amurgului (fosta Mânzăriei), cu circulație înspre strada Tineretului.” au transmis reprezentanții Primăriei Turda.