Pe 29 iulie, în întreaga țară au fost organizate manifestări menite să celebreze Ziua Imnului Național. Mai puțin la Turda unde autoritățile locale au uitat complet de acest eveniment.
Abia astăzi a apărut pe site-ul Primăriei Turda un mesaj al primarului Tudor Ștefănie în care se vorbește de simbolul națiunii române.
Iată ce spune acesta:
„Imnul Naţional este unul dintre acele elemente identitare fără de care nu ne putem imagina România. Mesajul central al acestui simbol al naţiunii române îndeamnă la demnitate, spirit de sacrificiu, identitate naţională şi libertate, principii pe care trebuie să le respectăm permanent şi să le transformăm în repere de viitor.
29 iulie, Ziua Imnului Naţional al României, „Deşteaptă-te, române!”, este o zi de sărbătoare pentru toţi românii şi un prilej de cinstire a simbolurilor naţionale şi de manifestare a respectului pentru moştenirea lăsată de înaintaşii noştri.
„Deşteaptă-te, române!” îndeamnă la acţiune contra ”demitizării” valorilor naționale. Iată de ce vom avea întotdeauna nevoie de inspirația tinerilor paşoptişti ce ne-au dăruit imnul naţional, de credința soldaților care l-au intonat pe front, dar şi de solidaritatea generației care a înfruntat cu acest cântec opresiunea unei dictaturi„ este de părere primarul turdean.