Biroul de Relaţii Publice şi Comunicare al Primăriei Câmpia Turzii a transmis un drept la replică la articolul "TurdaNews a avut dreptate: Primarul Radu Hanga a plecat în Suedia, pe banii Primăriei, fără hotărâre de Consiliu Local!", în care precizează că nu era obligatorie o hotărâre a Consiliului Local, pentru deplasarea primarului în Suedia.
Iată dreptul la replică, integral:
"Pentru deplasarea efectuată de către domnul primar Radu Hanga în cadrul evenimentului "Să ne cunoaştem mai bine", dedicat construirii legăturii dintre judeţele Cluj şi Blekinge, nu se impunea o Hotărâre de aprobare a deplasării dânsului emisă de către Consiliul local al municipiului Câmpia Turzii. Nu există nicio reglementare care să impună acest lucru", spune Primăria Câmpia Turzii, care vine să susţină ideea că primarul Radu Hanga îşi poate aproba singur orice plecare în străinătate, care apoi va fi decontată din bugetul local!
Este interesantă poziţia administraţiei locale din Câmpia Turzii, în condiţiile în care la şedinţa Consiliului Local din 16 august 2012, consilierul local Petre Pop (USL) a venit cu o solicitare de aprobare pentru efectuarea unei deplasări în Ungaria. Iată motivaţia lui Petre Pop, aşa cum apare în procesul verbal al şedinţei respective:
"Avem o solicitare din partea executivului. Având în vedere că avem o invitaţie din partea oraşului înfrăţit Mohacs, pentru a pleca o delegaţie la dânşii, această delegaţie va fi compusă din partea executivului din primar Radu Hanga, viceprimar Lojigan Dorin, doi consilieri locali: Pop Petre şi Csutac Ludovic, două persoane din aparatul propriu: Barta Maria şi Mazere Rodica şi binenţeles doi şoferi. Pentru a respecta legislaţia actuală, venim în faţa consiliului local cu această propune şi o supunem la vot".
"Această propunere a fost aprobată cu unanimitate de voturi pentru", se mai precizează în procesul verbal al şedinţei. Culmea este că deşi se face referire la o aprobare (hotărâre) a Consiliului Local, ea nu s-a materializat într-o hotărâre oficială, cu număr de ordine, aşa cum ar fi normal. Probabil, pentru a se putea ascunde deplasările de cetăţenii municipiului, aşa cum a fost ascunsă şi deplasarea primarului radu hanga în Suedia, deplasare de care numai TurdaNews a scris, celelalte organe de media locale fiind într-o tăcere suspectă (vom arăta, la momentul oportun, de ce).
Articole similare:
