O vizită aparent obișnuită la o spălătorie auto din județul Cluj s-a transformat într-un incident cu urmări penale pentru primarul comunei Mănăstireni, Ioan Condor. Edilul a constatat că îi lipseau 1.200 de lei din portofelul lăsat în autoturismul de serviciu, iar banii au fost recuperați după intervenția administratorului spălătoriei.
Incidentul a avut loc în 21 iunie 2024, în jurul orei 16:00. Ioan Condor s-a prezentat la spălătorie cu autoturismul de serviciu al comunei, o Dacia Duster, și a solicitat curățarea exterioară a mașinii, precum și spălarea preșurilor din interior.
Portofelul primarului, găsit în torpedou
Potrivit informațiilor relatate de clujenii.ro, angajatul spălătoriei ar fi profitat de accesul în habitaclul mașinii și ar fi căutat prin torpedou. Acolo ar fi găsit portofelul primarului, din care ar fi luat suma de 1.200 de lei.
Bancnotele ar fi fost ascunse ulterior sub un morman de cârpe din spălătorie, în speranța că dispariția banilor nu va fi observată.
Situația a fost descoperită atunci când primarul s-a întors pentru a-și prelua mașina. După ce a verificat torpedoul și a constatat lipsa banilor, Ioan Condor l-a anunțat pe patronul firmei.
Confruntat de administratorul spălătoriei, angajatul și-ar fi recunoscut fapta. Suma de 1.200 de lei a fost recuperată și restituită pe loc primarului, iar bărbatul și-a dat demisia.
Amendă penală de 2.800 de lei
Dosarul a ajuns ulterior la Judecătoria Huedin. În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut fapta și a cerut să fie judecat prin procedura simplificată.
Judecătorul a ținut cont de recuperarea integrală a prejudiciului, de colaborarea inculpatului cu anchetatorii și de faptul că acesta nu avea antecedente penale. În final, bărbatul a fost sancționat cu o amendă penală de 2.800 de lei.
Deși primarul comunei Mănăstireni nu a rămas cu o pagubă financiară, cazul readuce în atenție un avertisment simplu: bunurile de valoare nu ar trebui lăsate nesupravegheate în autoturisme, inclusiv atunci când acestea sunt predate pentru servicii de curățare sau întreținere.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Operația papei Leon a decurs bine și conform așteptărilor, anunță Vaticanul. Cât va dura recuperarea suveranului pontif










