Ministerul Finanţelor Publice anunţă că până la data de 17.10.2014 se desfăşoară prima sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru finanţare în baza H.G. nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
Bugetul maxim al schemei de ajutor de stat este de 2,7 miliarde de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentarii, iar bugetul primei sesiuni este de 200 de milioane de lei.
Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative necesare în prima etapă de evaluare, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, str. Apolodor, nr.17, sectorul 5, Bucureşti, doar prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire, menţionându-se pe plic: Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/2014.
Analiza Cererilor de acord pentru finanţare începe numai după închiderea sesiunii de înregistrare, fără a avea importanţă ordinea înregistrării la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice.
Toate informaţiile privind condiţiile ce trebuie îndeplinite în vederea obţinerii finanţării, precum şi modul de completare a documentelor necesare se regăsesc în H.G. nr. 332/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în Ghidul solicitantului, publicate pe site-urile Ministerului Finanţelor Publice, la secţiunea Ajutor de stat – H.G. nr. 332/2014.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.