Această primă conferinţă de presă, organizată sub noua denumire, a avut loc în regim de „urgenţă”, după modalitatea în care a fost anunţată, respectiv ieri, la ora 14.00. De obicei, aceste conferinţe de presă în trecut erau anunţate cu 2–3 zile înainte. De această dată presa locală a fost anunţată cu circa două ore înainte.
Primul care a luat cuvântul la această conferinţă de presă a fost antrenorul principal George Ciorceri, care a ţinut neaparat să puncteze faptul că odată cu demararea pregătirilor pentru noul sezon fotbalistic îşi doreşte să poată constitui un grup unit în care să se regăsească cât mai mulţi turdeni. „Dacă în iarnă, când s-a făcut joncţiunea cu Unirea Floreşti a fost o criză destul de mare de jucători, la această oră pot afirma că avem de unde alege, atât de mulţi jucători s-au prezentat ca să-i testăm, în vederea înregimentării sub culorile clubului nostru”, a menţionat Ciorceri.
În situaţia creată, tehnicianul turdean nu a mai fost pus în neplăcuta situaţie din iarnă, când nu prea a avut cum să facă un lot de jucători după cum şi-ar fi dorit. Din cei 21 de jucători cu care gruparea turdeană a încheiat sezonul 2011–2012, la această oră au mai rămas doar 13, deoarece 8 dintre aceştia şi-au exprimat dorinţa să plece în alte părţi sau chiar sa renunţat la unii dintre ei din anumite motive.
Portarii Zoran Stoica, Dumitru Paul şi jucătorii de câmp Simion, Bilegan, Bogdan Costea, Radu Alexandru, Neacşu şi Adrian Cârstean, sunt jucătorii care nu mai fac parte din lotul alcătuit până la ora actuală. Celor 13 jucători rămaşi din vechiul lot li s-a alăturat Cosmin Tilincă, care revine după accidentarea mai veche şi implicit după intervenţia chirurgicală suferită în urmă cu 5 luni de zile.
La acest număr de jucători amintiţi, vor mai veni circa 8 sau 10, pentru completatrea lotului, iar selecţia se va face la modul natural. Spre exemplu, ieri a fost un joc şcoală, iar în urma acestui joc s-a renunţat la trei dintre fotbaliştii veniţi în probe. „Cu siguranţă că la sfârşitul acestei săptămânii, mai précis sâmbătă vom mai face un joc şcoală, iar începând de săptămâna viitoare vom demara jocurile de verificare, primul fiind programat joi 19 iulie, de ora 18, pe terenul din Mihai Viteazu, cu echipa locală Arieşul”, a încheiat tehnicianul turdean

Următorul care a luat cuvântul a fost Cosmin Tilincă, care pe lângă faptul că este jucător activ, conducerea administrativă a turdenilor a avut iniţiativă să-i propună să pregătească echipa de juniori D, care o să fie înscrisă în campionatul desfăşurat sub îndrumarea şi supravegherea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Cluj.
„Munca de antrenor este cu mult mai grea decât cea de jucător, dar în schimb este foarte frumoasă, iar satisfacţiile sunt pe măsură. Aici trebuie să porţi responsabilitatea întregului lot de jucători, pe când în viaţa de jucător, ai de respectat doar sarcinile trasate de antrenor. Nu lucrez de multă vreme cu această grupă, care la ora actuală numără 37 de copii, dar un pic de progres se poate vedea. Lucrând în continuare şi corectând deficienţele constatate, sper ca rezultatele să nu întârzie să apară”, a spus Cosmin Tilincă.
Următorul care a luat cuvântul a fost Marcel Rusu, antrenorul secund al principalului George Ciorceri şi totodată cel care se ocupă de pregătirea portarilor, care nu prea este mulţumit de calităţile celor care apără buturile echipei turdene.
„Avem mult de lucru pe acest segment, deoarece stăm destul de rău la capitolul portari. La ora actuală avem în probe un singur portar venit de la Timişoara, dacă va confirma va rămâne, dacă nu o să încercăm să găsim alţii. Oricum şi la acest capitol al portarilor, selecţia se desfăşoară încontinuu. În perioada pregătirilor voi lucra de două ori pe săptămână cu toţi portarii de la toate grupele care reprezintă clubul, iar în timpul campionatului o zi va fi alocată pregătirii specifice cu portarii”, a afirmat Marcel Rusu

Ultimul care a luat cuvântul la această conferinţă de presă a fost Dorin Suciu, cel care se va ocupa de pregătirea echipei a doua, care urmează să activeze în campionatul ligii a IV-a. Dorin Suciu a mai pregătit mai mult sau mai puţin echipa a doua şi jocul de baraj disputat la Zalău, în compania celor de la Luceafărul Oradea, echipă care a promovat în liga secundă. „Sunt mulţumit deocamdată de jucătorii care au fost împrumutaţi la alte echipe şi s-au reîntors. Vom face o pregătire serioasă de aşa manieră încât să nu ne facem de râs nici noi, dar nici clubul prin prestaţiile pe care o să le avem. Vom alterna pregătirea cu jocuri de verificare, în compania unor adversari la nivelul nostrum, dar cu îngăduiţa domnului Ciorceri vom face şi jocuri şcoală cu prima echipă, pentru a putea vedea potenţialul unor jucători care ar putea face pasul spre echipa din liga a
Vezi toate declaraţiile făcute, în cadrul unei înregistrări video:
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























