Până la ora 16.00, au votat în total 8.469.982 de români, dintre care 1.301.443 au votat în străinătate. Comparativ cu alegerile din primul tur, prezența la urne este mai mare cu circa 4% în țară și cu aproximativ 80% peste hotare.
Județul Cluj este printre județele cu o prezență mai mare la vot. Au votat 49.48% dintre cei cu drept de vot, față de 39.98% câți erau, la aceeași oră, în primul tur. Diferența este de circa 80.000 de persoane. În Cluj-Napoca, clujenii ies la vot în număr mare. Prezența a depășit 57.18%, în timp ce în urmă cu două săptămâni, tot la ora 16.00, era 39.98%.
La Turda, prezența la urne a ajuns la 38.29% (16.908 votanți). În urmă cu două săptămâni, prezența era de 28.99%. Diferența de votanți în plus este de circa 4.000 de persoane. Adică, cu mai bine de 30% mai mulți decât au fost în primul tur, la aceeași oră. Ceea ce este un lucru bun!
Procentual, se observă o creștere de procente semnificativă în rândul electoratului tânăr. Categoria de votanți până în 35 de ani are o prezență mai mare la vot, acum, cu circa 46.9%. O creștere se înregistrează și în rândul celor peste 65 de ani, dar procentul pe categoria de vârstă este mai redus: 17.3%. Procentual, 40.28% îl reprezintă electoratul 45-64 ani, 29.9% cel peste 65 de ani, 14.57% se încadrează la 35-44 ani, 9.66% au între 25-34 ani, iar 5.6% au 18-24 ani.
La Câmpia Turzii, prezența la vot, la ora 16.00, era de 36.30% (7.948 votanți). În urmă cu două săptămâni, era 27.53%. Diferența între cele două tururi, la aceeași oră, este de circa 2.000 de persoane. Adică, tot un plus de peste 30%, față de turul 1.
O prezență atât de mare răstoarnă toate calculele politice făcute după turul 1, când un candidat părea favorit să câștige alegerile la pas.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Marile universități pun presiune pe clasa politică: „Criza trebuie rezolvată rapid”. Cele 10 solicitări lansate de la Sibiu









