În data de 29 septembrie a avut loc în parcul AlfaGen din Câmpia Turzii evenimentul ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Aici, Liceul Teoretic ,,Pavel Dan” se mândrește cu un număr mare de proiecte realizate de elevi mereu dornici de a se dezvolta și de a învăța cât mai multe lucruri din diferite domenii.
În acest cadru, elevii Liceului Teoretic ,,Pavel Dan” au prezentat proiecte inovative din domeniul biologiei, fizicii și roboticii. De la gimnaziu și până la liceu, elevii coordonați de doamnele profesor Crișan Diana, Peczi Olga și Turcu Ana, s-au aflat în parcul AlfaGen prezentând trecătorilor lucrările lor.
Printre proiectele prezentate se enumeră: ,,Amprente”, unde cei prezenți au putut afla ce tip de amprentă au; ,,Aparat Stomatic”, prin acesta este explicată fotosinteza, respirația și transpirația în trei terarii diferite; ,,Natura Tăcută Sub Un Clopot de Sticlă”, aici elevii au confecționat terarii pentru doritori; ,,Reciclarea Hârtiei”, diferite caiete și ziare au fost reciclate și reutilizate după ce au trecut prin mai multe procese; ,,Iluzii Optice”, unde a fost explicat în detaliu cum funcționează diferite tipuri de iluzii; ,,Forma Aerodinamică și Zborul”, trecătorii au putut lansa diferite avioane de hârtie pentru a vedea traiectoria și viteza acestora în funcție de forma lor; un proiect prin care elevii au demonstrat cu ajutorul unor ouă și a unor dinți de mamiferi cât de dăunător este sucul Coca-Cola; ,,Cum Se Identifică O Pasăre?”, aici a fost explicat modul de identificare a păsărilor copiilor mai mici prin desen; ,,Cum Se Poluează Iazul Rațelor?”, în detaliu a fost prezentată prin comparație poluarea unui iaz; ,,Cum Ajung Sunetele La Urechea Noastră?”, cu ajutorul unor pahare și boluri cu apă a fost explicat acest proces fizic; ,,Vântul”, proiect prezentat cu ajutorul unei moriști, surse de vânt și un anemometru (dispozitiv care ajută la măsurarea vitezei vântului); trei proiecte interactive ce implicau ,,Lichidul Solid”, ,,Baloane Uriașe” și dezinfectant.
Într-un final, proiectul echipei de robotică Extropy. Aceștia au fost prezenți în parc cu robotul lor, Vol-E. Ei au împărțit stickere și semne de carte celor dornici. De asemenea, le-au oferit tuturor celor curioși și interesați de domeniul roboticii sau pur și simplu de funcționarea robotului în sine, oportunitatea de a-l ,,conduce” pe Vol-E pe terenul de joc adus de ei.