Fostul consilier local Doru Anca, președintele PRM Turda, ne-a transmis un comunicat în care ne informează că a depus o solicitare către Primăria Turda, pentru a i se transmite ce se întâmplă cu Casa de Cultură în construcție, situată lângă Primăria Turda, și cu blocul neterminat din zona Piața Romană/sensul giratoriu.
”In baza L 544/2001 am solicitat institutiei Primarului urmatoarele:
1. Cand in viitorul apropiat se va rezolva problema BLOCULUI O din varianta de langa podul de peste ARIES,
vanzare sau atribuire in baza legislatiei in vigoare?
2. Cand se va rezolva problema cladirii CASEI DE CULTURA, ca sugestie personala parcare pe mai multe nivele?
3. Ce masuri se vor lua in perioada urmatoare pentru fluidizarea traficului de pe strazile DRAGALINA, I RATIU si BARITIU deoarece dupa 10 -15 martie se va trece la modernizarea centrului orasului?
Daca in termenul legal prevazut de lege nu voi primii raspunsul imi rezerv dreptul de a actiona in instanta institutia PRIMARULUI.”, a transmis Doru Anca.
Cele două construcții neterminate la care face referire sunt în această situație încă dinainte de Revoluția din 1989. La Casa de Cultură în construcție s-au mai făcut unele mici investiții, însă clădirea este tot în imposibilitatea de a fi terminată, din cauza costurilor destul de ridicate și a costurilor de întreținere ulterioare.
În cazul blocului neterminat din sensul giratoriu, problema persistă de circa 30 de ani, existând 3 proprietari care nu ajung la niciun acord în ceea ce privește continuarea investiției și în ce condiții. Este vorba despre Primăria Turda, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, conform informațiilor noastre.
A treia problemă ridicată face referire la lucrările care urmează să se desfășoare în centrul municipiului Turda, care foarte probabil vor duce la închiderea circulației auto dinspre Centru spre Micro.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.