Din primele zile ale anului, preoții merg în casele credincioșilor, stropesc încăperile cu apă sfințită și vestesc Botezul Domnului Iisus Hristos.
Sfințirea caselor credincioșilor se face prin stropirea cu aghiasmă mare în ajunul de Boboteaza și prin slujba sfeștaniei ce se săvârșește la mutarea în casă nouă și care se repetă în fiecare an sau chiar mai des, atunci când lucrarea răului se face simțită în vreun fel în casă.
Apa sfințită de preot poartă în ea puterea curățitoare și sfințitoare a harului dumnezeiesc
Mii de turdeni au primit deja în casele lor preoții ortodocși, enoriașii după binecuvântările de rigoare achitând și o taxă care variază între 50 și 90 sau chiar 100 de lei, drept contribuție la proiectele bisericii.
Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică, de aceea Biserica mai numeşte Boboteaza şi „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”, această din urmă denumire provenind din limba greacă şi înseamnând „arătare”, „descoperire”, „revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.