O nouă reușită pentru Școala Gimnazială Teodor Murășanu Turda. Locul II la concursul internațional „Afișe pentru Pace”, faza locală.
Eleva care a adus premiul la Turda este Karina Brumar, cea care a reușit să impresioneze juriul cu creația sa.
În 8 februarie 2024, a avut loc premierea elevilor participanți la concursul internațional 1Afișe pentru pace”, faza locală, 2023, având ca temă „Dare to Dream!”, organizat de Lions Club.
Eleva Karina Brumar, din clasa a VII-a C, de la Școala Gimnazială „Teodor Murășanu” Turda, a obținut premiul II, sub coordonarea directorului adjunct Mariana Picovici.
„Cu această ocazie, s-a căutat o implicare a elevilor pentru a îndrăzni să viseze la o cale spre PACE, căci pacea este calea spre armonie în societate. Felicitări, Karina Brumar!” transmite conducerea unității de învățământ.