Prefectura Cluj consideră că Primăria Turda nu a respectat cerinţele legale privind publicitatea procedurii de alocare a unor fonduri bugetare nerambursabile pentru asociaţii şi fundaţii de pe raza municipiului Turda, motiv pentru care există un proces pe rol.
În proces sunt implicate 14 asocaţii şi fundaţii din Turda, care riscă să fie obligate să dea banii înapoi, în cazul în care se constată că repartizarea a fost făcută fără respectarea legii.
Reprezentanţii Prefecturii susţin că nu a respectat prevederile art. 15, prin care se stabileşte că autoritatile finanţatoare trebuie să publice programul anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VI-a, în cel mult 30 de zile de la aprobarea bugetului propriu, menţionează TurdaLive.
Iată ONG-urile şi asociaţiile în cazul cărora sumele de bani ar putea fi returnate, precum şi sumele alocate de la bugetul local:
A) Sah Club Potaissa Turda, Municipiul Turda, str. Dr. I. Ratiu, nr. 21, ap. 25 cu suma de 5000 lei;
B) Asociatia Sportiva Transkart Racing Club, Municipiul Turda, str. Constructorilor, nr. 22, ap. 39 , cu suma de 7760 lei;
C) Club Sportiv Samurai Turda, Municipiul Turda, str. Panselutelor, nr. 7, ap. 42, cu suma de 20.500 lei;
D) Asociatia Sportiva Club de Dans Sportiv “Potaissa Turda”, Municipiul Turda, st.r Aviatorilor, nr. 10A, ap. 6 , cu suma de 30.000 lei;
E) Asociatia Scoala de Baschet Gheorghe Muresan, Municipiul Turda, str. Libertatii, nr. 3 , ap. 38, cu suma de 43740 lei;
F) Asociatia “Muguri de pe Aries”, Municipiul Turda, str. Bucovinei, nr. 23, cu suma de 3100 lei;
G) Asociatia “Comori Ardelene” Turda, Municipiul Turda, str. Calea Victoriei, nr. 100, ap. 113 cu suma de 3500 lei;
H) Societatea Culturala Filarmonia Turda, Municipiul Turda, str. Gh. Sincai , nr. 66 , cu suma de 8000 lei;
I) Neagu Razvan Mihai, Municipiul Turda, str. Pta 1 Decembrie 1918, nr. 6B, ap. 9, cu suma de 6500 lei;
J) Asociatia “Simion Balint” Copaceni, str. Principala, nr. 178, localitatea Copaceni, cu suma de 8550 lei;
K) Fundatia Ratiu pentru Democratie, Municipiul Turda, str Pta 1 Decembrie 1918, nr. 1, cu suma de 4950 lei;
L) Asociatia” Josika Miklos Iskolai Szovetseg”, Municipiul Turda, str. Ion Sion, nr. 2 , cu suma de 950 lei;
M) Asociatia Societatea Cultural- Patriotica “Avram Iancu”, Municipiul Turda, str. Republicii, nr. 38, cu suma de 1000 lei;
N) Fundatia Umanitara Doriana, Municipiul Turda, str. Avram Iancu, nr. 48, cu suma de 6000 lei.


















