Pe principiul „Nu folosi boala ca scuză să nu faci nimic”, vă prezentăm povestea lui Petru Zoltán Egyed, cunoscut ca Zolty Bogata, un blogger cu dizabilități care a reușit prin condiția sa să ajute și alte persoane aflate în aceeași situație.
Petru Zoltán Egyed a dat un interviu pentru Radio România Cluj în care și-a spus poveste despre cum a învățat să-i ajute pe ceilalți după ce și el a fost ajutat.
Cum a luat naștere blogul lui Zolty?
În anul 2010, situația lui Zolty era foarte complicată. Casa familiei sale era foarte deteriorată și risca să se prăbușească în 2-3 ani, ceea ce însemna că avea să rămână fără un acoperiș desupra capului. Familia lui Zolty aveau nevoie de foarte mulți bani pentru consolidare, dar mai ales pentru izolare, deoarece boala – distrofie musculară – îl face pe Zolty foarte sensibil la frig.
Astfel, un prieten de-ai lui i-a făcut lui Zolty un blog, iar ajutorul din partea oamenilor nu a întârziat să apară. De atunci, Zolty a învățat că și el trebuie să-i ajute pe ceilalți, așa cum poate.
În anii 80′, Zolty a urmat cursurile la Şcoala Specială nr. 9 din Jucu, însă a renunțat în 89′ la școală din cauza condițiilor din acea vreme. Potrivit celor declarate de Zolty, la acea vreme, în școală a răbdat frig, foame şi mizerie, iar personalul era puțin.
„Mâncarea era foarte puţină, eu ţin minte că doar la amiază mă mai săturam. Bine, desertul de obicei fie îl furau cei mai mari, fie îl dădeam noi de bună voie. Că dacă nu, luam bătaie; şi la un moment dat te mai saturi de bătaie, aşa că mai renunţi la unele lucruri. Am răbdat frig, foame şi mizerie. Personalul era puţin. Eu ţin minte că eram la târâtori: târâtorii erau cei care nu puteau merge şi se târau în 4 labe, cum puteau şi ei. Aici, la vreo 20 de copii era un singur brancardier; şi acela, decât să te care, mai bine îţi dădea nişte castane de vedeai stele verzi. Am făcut şcoală până prin ‚89, când am renunţat. Am auzit că după 1990 cei de acolo au avut o viaţă mai bună.”
Pentru doar o ora de muncă pe lună, statul i-a tăiat pensia
După ce a renunțat la școală, oamenii îi spuneau că nu va putea avea niciodată o meserie și deși a avut un parteneriat cu un un blogger, care îi dădea de lucru cam o oră pe lună, statul a ales să-i taie pensia, obligându-l să restituie vreo 3.000 de lei. Astfel, a fi blogger e mai mult o pasiune pentru Zolty acum.
„Noi facem, nu doar spunem cum trebuie făcut”
Zolty a ales să ajute la rândul său alte persoane, iar motto-ul grupului de Facebook este „Noi facem, nu doar spunem cum trebuie făcut”, motivul pentru care a ales acest motto fiind faptul că mereu toată lumea aşteaptă să facă altul.
„Am întâlnit mulţi oameni care spun că fac, dar nu făceau nimic. De aici s-a născut motto-ul grupului: „Noi facem, nu doar spunem cum trebuie făcut”. Mulţi spun: „Eu sunt în cărucior şi nu pot face nimic, să facă cei sănătoşi!” Şi eu sunt în cărucior, blocat aici în faţa calculatorului; dacă fratele meu nu mă ia de aici, rămân în faţa calculatorului toată ziua. Dar poţi face multe lucruri, ceea ce am demonstrat că se poate; numai că toată lumea aşteaptă să facă altul.”
Deși la început grupul era pentru oricine, în speranța că vor intra oameni care doresc să se implice, Zolty a decis să facă grupul doar pentru cei cu dezabilități, deoarece o persoană perfect sănătoasă nu i-ar putea înțelege.
„La început oricine putea să intre, am sperat că vin oameni care vor să se implice. Până la urmă m-am limitat doar la persoane cu dizabilităţi, pe care am vrut să le încurajez să ne ajutăm noi între noi. Unul sănătos poate nu mă înţelege. Ei nu înţeleg cum e să nu ai putere, să ai apa în faţă şi să nu o poţi ridica.”
Multe persoane cu dizabilități se ascund
Zolty visa la un cărucior electic de vreo 12-13 ani, cărucior ce costa peste 10 mii de euro, iar prin două strângeri de fonduri pe Facebook, a reușit să-și îndeaplinească visul. După el, au reușit și alți români să obțină un cărucior electric, însă Zolty spune că mulți nu încearcă din rușine, numind strângerea de fonduri „cerșit”
Totodată, alții au apelat la Zolty pentru a face el o strângere de fonduri, însă să nu le fie dezvăluită identitatea.
„Au fost situaţii în care m-au contactat oameni care aveau nevoie de un cărucior electric, dar voiau să nu ştie nimeni de asta. Eu cum să adun bani, să nu ştie nimeni?
Visam la el de vreo 12-13 ani şi a costat peste 10 mii de euro. Merge 40-50 km, cu o viteză de 12 la oră, pe drumuri şi bune şi rele. După mine au mai reuşit să obţină şi alţii din ţară, dar mulţi nu încearcă din ruşine: Ei zic: „Nu pot să cerşesc”. Eu nu am înţeles treaba aceasta: nu e cerşit când ai nevoie de ceva şi nu ai resursele necesare.”
Zolty și-a fracturat umărul în urma unui accident
Totuși, au exista și evenimente neplăcute pentru Zolty. În urmă cu doi ani, cineva l-a lovit cu mașina și l-a răsturnat și și-a rupt umărul, situații sa agravându-se din acest motiv.
„Acum 2 ani m-a lovit cineva cu maşina şi m-a răsturnat. Mi-am rupt umărul, de atunci sunt şi mai rău decât eram înainte. Nu puteam folosi trecerea de pietoni, pentru că urcai 4 trepte până la ea. M-am încadrat în coloană între maşini, aşa a avut loc accidentul.”
Zolty Bogata ajută persoanele cu dizabilități din Bogata, Turda, Luncani, Câmpia Turzii
Anul trecut, Zolty a început un proiect pentru persoanele cu dizabilităţi din Bogata, Turda, Luncani, Câmpia Turzii. Cu ajutorul unei fundaţii din Oradea, a cumpărat o maşină 8+1 adaptată, cu lift pentru utilizatorii de scaun rulant, cu care încercă să-i scoată pe aceștia în diferite excursii şi vizite. Totuși, nu prea sunt șoferi pentru acest proiect și i se pare greu să convingă oamenii să vină ca voluntari.
Actorul Bob Rădulescu a fost printre cei care s-au oferit să le fie șofer pentru o zi.
„Anul trecut am început un proiect pentru persoanele cu dizabilităţi din Bogata, Turda, Luncani, Câmpia Turzii. Cu ajutorul unei fundaţii din Oradea am cumpărat o maşină 8+1 adaptată, cu lift pentru utilizatorii de scaun rulant, cu care încercăm să-i scoatem în diferite excursii şi vizite. Avem pe cineva la Luncani pe care nu îl scoate nimeni afară. Dus-întors până la Cluj facem 90 km, dar ca să-l ducem şi pe el facem 100 km în plus. Dar când văd cât de tare se bucură, facem şi 200 dacă e cazul. Nu prea avem şoferi, e greu să-i convingi pe oameni să vină ca voluntari. Îl ştiam pe Bob Rădulescu şi i-am scris, i-am expus ideea proiectului, iar el a fost o zi şofer pentru noi. Oamenii se uitau foarte insistent: probabil credeau că nu e el, având în vedere că Bob împingea pe cineva în cărucior.”
„Eu mă văd ca Brad Pitt!”
Deși oamenii se uită lung la el din cauza condiției sale, Zolty nu se lasă demoralizat de aceste priviri, ba chiar se vede ca Brad Pitt. Optimismul său este de invidiat, el știe că atunci când merge pe drum, este cel mai fain. Nu-l interesează cine se uită la el, Zolty își vede de drum și se bucură de soare.
Normal, oamenii îl întreabă și cum a ajuns în starea actuală, iar Zolty le răspunde politicos, însă nu-i prea place să tot explice asta.
„Cunosc om care nu iese din casă pentru că are un pic corpul deformat. Dar eu mă văd ca Brad Pitt! Când mă uit în oglindă, mă văd aşa cum sunt; dar când mă duc pe drum, ştiu că sunt cel mai fain. Ce să fac, să mă închid între 4 pereţi? Păi eu dimineaţa mă uit pe geam şi văd că e soare, e frumos; ies la plimbare, poate să se uite oricine.
Mă tot întreabă de când sunt aşa. Le mai spun că am distrofie musculară, care la vârsta de 9 luni s-a activat, că nu am umblat niciodată. Dar nu prea-mi place să tot explic asta.”
„Să am sănătate”
La Bogata, Zolty are toate condițiile necesare, însă sunt localități în care drumurile sunt mai rele, iar din această cauză nu recomandă nimănui să-și achiziționeze un cărucior electric ieftin.
Zolty își dorește cel mai mult să aibă sănătate și să găsească cât mai mulți șoferi voluntari pentru a ieși cât mai des.
„Eu la Bogata am toate condiţiile care sunt în oraş, dar sunt localităţi unde au drumuri rele. Este câte unul care vrea să cumpere un cărucior electric ieftin; dar dacă e drum de ţară, eventual cu un deal de urcat, îl termină imediat.
Cel mai mult, să am sănătate. Şi să găsim şoferi voluntari, să putem ieşi cât mai mult. Pentru psihicul meu mă ajută, după ce stau iarna câteva săptămâni în casă, să mai ies câte un pic.”
Zolty speră că prietenii îl văd ca pe un om cât-decât bun care încearcă să-i ajute și pe ceilalți așa cum poate el.
„Eu sper că mă consideră un om cât-decât bun. Am încercat în ultimii 7-8 ani să-i ajut pe mulţi: pe unii cu un cărucior sau scooter electric, pe alţii cu piese de schimb sau medicamente; dar cei pe care nu i-am putut ajuta poate nu mă prea vorbesc de bine.”
