dragos iancu

Potaissa Turda s-a despărțit de pivotul Dragoș Iancu

Pivotul Dragoș Iancu, venit la Turda în 2016, s-a despărțit de Potaissa Turda. Anunțul a fost făcut pe pagina de facebook a clubului turdean.

„Rămân cu experiențe memorabile precum câștigarea Cupei Challenge. Rămân cu meciurile în care scopul comun al echipei a fost să dăm tot ce e mai bun din noi și de cele mai multe ori ne-a și ieșit. Rămân prietenii pe care i-am cunoscut aici, experiențele în care am “crescut”, rămân cu momentele dificile pe care uneori sportul îl presupune. Rămân cu echilibrul pe care, în general, îl avem în viețile noastre, dar pe care nu tot timpul suntem pregătiți să-l vedem.”

A fost o perioadă de timp în care am învățat foarte mult despre handbalul românesc, despre mine, despre valorile mele și sunt recunoscător atât pentru suport, cât și pentru provocările primite. Pe aceasta cale vreau sa le mulțumesc oamenilor care au intrat in viața mea pentru că de la fiecare am avut de învățat câte ceva.

Cupa Challenge mi-a adus titlul de campion și rămâne printre cele mai frumoase amintiri de la A.H.C Potaissa.” a declarat pivotul născut la Piatra Neamț pentru site-ul clubului turdean.

De asemenea, acesta a transmis și un mesaj suporterilor, prin intermediul aceluiași site: „Vă mulțumesc pentru suportul oferit în acești 5 ani! Să primiți în continuare cu la fel de multa căldură, în casele voastre, handbalul turdean pentru că echipa A.H.C Potaissa mereu s-a bazat pe sprijinul vostru.”

Dragoș Iancu a făcut parte din echipa care a câștigat Cupa Challenge în anul 2018 și este multiplu medaliat cu argint și bronz în Liga Zimbrilor.

sursă foto: Mircea Roșca/Action Foto

ULTIMELE articole:

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.