Posibil focar de coronavirus la Penitenciarul Gherla

Un angajat de la Penitenciarul Gherla a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19, informează joi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

În prezent, se efectuează verificări pentru stabilirea contacţilor, teste specifice urmând a fi aplicate conform indicaţiilor Direcţiei de Sănătate Publică Cluj. Măsurile de scoatere din serviciu şi înlocuire cu personal de rezervă, precum şi cele de dezinfecţie se implementează inclusiv în acest caz„, anunţă ANP.

Marina-Florina OLTEAN, Purtător de cuvânt Penitenciarul Gherla spune că: „Vă informăm că un angajat al Penitenciarului Gherla a fost confirmat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Polițistul de penitenciare își desfășura activitatea în sectorul de deținere. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta a purtat echipament de protecție (mască, mănuși).Instituțional, a fost dispusă scoaterea din serviciu a angajaților posibili contacți și înlocuirea cu personal de rezervă. Totodată, au fost intensificate activitățile de dezinfectare a spațiilor.

Referitor la acest caz, noi informații vor fi furnizate de îndată ce acestea vor fi disponibile ”.

Comentarii

ULTIMELE articole: