Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în toată țara.Ei solicită să fie respectate legile privind salarizarea și actualizarea pensiilor.
Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste naționale. Joi, de la ora 12:00, vor fi mișcări de protest la București, Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. Participanții se vor aduna în fața sediului Guvernului și la prefecturi.
Angajații și pensionarii din poliție, penitenciare și armată cer: aplicarea în integritate a legii salarizării unitate (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) dar și actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015.
„Angajații din poliție, penitenciare și armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, așa cum au fost adoptate în Parlament. Creșterea volumului activităților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională cauzată de contextul epidemiei de COVID-19, impune, din partea clasei politice, obligația respectării promisiunilor și a eliminării discriminărilor față de alte categorii de personal din sectorul public”, potrivit Sindicatului Polițiștilor Europeni.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.