Polițiștii clujeni au oprit un tractor cu remorcă pentru că transporta lemne ilegal, aceștia aplicând și o amendă de 3.000 de lei și au confiscat peste 37 de metri cubi de lemn.
În urma unei sesizări înregistrate la S.N.U.A.U. 112, prin organizarea unui filtru rutier, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție Baciu au depistat un tranport de material lemnos efectuat cu un ansamblu de vehicule, în timpul deplasării în localitatea Baciu.
Verificările au fost continuate de către polițiștii Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, care, alături de specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, cu sprijinul Ocolului Silvic Gilau din cadrul Directiei Silvice Cluj, au procedat la inventarierea materialului lemnos.
Amendă în valoare de 3.000 de lei!
Datele obținute au fost analizate în raport cu informațiile încărcate în aplicația SUMAL 2.0, fiind constatate nereguli privind efectuarea de fotografii la momentul emiterii avizului, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010.
În paralel, având în vedere neconcordanțele identificate în raport cu avizele de însoțire pentru materialul lemnos transportat, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privirea la comiterea infracțiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienței materialului lemnos, faptă prevăzută și pedepsită prin Codul Silvic.
Lemnul conficat și tractorul cu remorcă, indisponibilizat
Întreaga cantitate de material lemnos, în volum de 37,27 metri cubi, precum și ansamblul de vehicule format din cap tractor și semiremorcă au fost indisponibilizate.
În continuare sunt efectuate cercetări sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


























Mumai atit???????
Wow, și restul pădurilor noastre fmm?
astia care nuplatesc taxa de protectie sant prinsi
Sper să fie a lui acel om la care am lucrat in Mihai Viteazu de linga Turda care mi-a ramas dator
Nu mai au loc unde sa puna camioanele confiscate ,hahahaaaaa
Din o sută au oprit unul și ăsta scapă
Amenda de 3000 de lei?
Praf in ochi..
Ăștia nu au dat șpagă
Doar amenzi și vehicule confiscate? Da pușcărie nu se dă pentru jaful din păduri? Sau nu intră la furt calificat acțiunea asta +
3000 de lei? Atat costa, sa zic, 100 de copaci care cresc in 20, 30, 40 de ani? Voi dati mia cu 500 fratilor si ne scoateti ochii cu o amenda de 3000 de lei si un camion confiscat…de aici reiese ca si camionul ala e al cuiva de „sus” si acolo nu se dau amenzi mari, ba mai mult le confisca si camionul ala mai vechi decat copacii care ii transporta, asa macar merge soferul in siguranta acasa si nu se omoara in accident…vai de el camion, la fiecare groapa pierde cate o piesa
Din 1000 de camioane pica unu restul cotizează
BRAVO.POLITIA.ROMANA.CE.ATI.COFISCAT.SI.AMENDAT.ESTE.FRECTI.LA.PICIORUL.DE.LEMN.PENTRU.CITE.TILHARII.SI.DELAPIDARI.DE.SUTE.DE.MII..DE.EURO.SI.DOLARI.IN.TARA.ASTA…..!
3.000 lei? Pe bune? 3.000? Si taranul care duce carul jumatate primeste 4-5 mii si dosar penal. Sunteti in stare sa masurati lemnul taiat boci! Si astia scapa cu 3.000 lei si confiscati pul@! Rusine autoritatilor! Vanzarea de tara si furtul padurilor trebuie pedepsita cu capul! La fel ca oamenii , acei copaci au viata , ne ofera oxigen si sanatate! Gunoaiele care ii fura ce produc?
Degeaba opreşti produsul după ce a fost tăiat iar amenda nu trebuie de 3000 de lei ( este un 💩💩💩 ) ptr cei ce fură ar trebui de la 30.000 € la 300.000 € aşa sar gîndi de cîteva ori dacă să taie sau nu .
Garniturile de vagoane ,pe cand se confisca ?
Încă nu am văzut camioane confiscate, să fie vândute la licitatii de finanțe …Unde sunt multele camioane confiscate ???
Este pt români…de ce nu ați oprit trenurile ce au iesit din țară???Acum,pentru noi opriți tăierea pădurilor??Să vă fie rușine. !!Tot noi plătim incompetența voastră, și vă lăudați acum??
Bravo miliția în sfârșit ceva bun!Dar opriți și transporturile mari,nu doar cele mici!
A fácut o pozá si a dat drumu. 💯💯
La noi, hoții sunt protejați de autorități. Dacă ai curajul să-l reclami pe vreunul, polițistul te agresează în sediul politiei și apoi îți mai aplica și amenzi „ca ai desenat pe pereți”! Nici amenzile nu le poți contesta, că „ai ieșit din termen”! A avut grija soția hotului, care e agent poștal, să măsluiască datele de comunicare a procesului verbal întocmit de polițist. Apoi, mai intervine și primarul, (el trage sforile!) și te reclamă pentru atacarea cu cuțitele a casierului primăriei (care nu știe de niciun atac!, dar a beneficiat și el din plin de jaful de lemne!) Grup infracțional organizat, condus de foști și actuali securisti! Au furat chiar și cheresteaua proprietate personala a unui om și nu le face nimeni nimic! Zilnic, fură „ca-n codru”, iar proprietarilor de drept le sunt înscenate tot felul de lucruri sau le sunt făcute plângeri penale mincinoase și calomnioase! Mafie❗
Si ia dat drumu
Nu e camionul care la oprit activistul Bodnar Daniel??
A doua zi are alt camion. Din 2 transporturi de lemne si-a scos banii pe camionul confiscat. Nu vedeti ca astia care cara lemne ilegal au numai junghiuri de camioane? De ce credeti ca au numai camioane de la 20 de ani in sus?
Puțin 3000 de lei…
Dece nu merge în pădure sa oprească răul de acolo nu după ce e făcut.🧐???!!
Azi am traversat de la Horea prin Poiana Horea spre Fântânele Beliș, circulă camioanele cu lemne într-o veselie!Mă întreb câte or fi având documente pe cantitatea transportată?
Praf in ochi, de ce nu e amenda egala cu contravaloarea masei lemnoase?
Cu asemenea sanctiuni nu o sa stirpiti aceste nereguli. Datile frate zeci de ani de puscarie si confiscatile tot.
Un fel de praf în cur🙃😉😉😉😂😂😂😂
un adevarat ” rcord , din 200 prinzi 1 e’ ceva ..!ma rog , cei 99 ramasi , decarteaza ..!
Felicitări polițiștilor
👏👏👏👍👍👍👏👏👏