m install
nello construct

Poliţia comunitară se laudă cu amenzi de 1.200 lei

floris

În intervalul 7-13 ianuarie agenţii poliţiei comunitare din Turda au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale – în valoare de 1400 lei. Majoritatea au vizat parcările neregulamentare. În vederea păstrării curăţeniei oraşului, s-a acţionat zilnic pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care distrug domeniul public, a celor care depozitează gunoi menajere, deşeuri, moloz în locuri neautorizate, prin patrularea şi organizarea de pânde în locurile în care de obicei se manifestă acest fenomen.

 

Patrulările zilnice prin parcuri, fluidizarea circulaţiei în zona centrală, supravegherea unităţilor de învăţământ au fost doar câteva din preocupările Poliţiei Comunitare în ultima săptămână.

 

S-a aplanat pe cale amiabilă un conflict între două familii care încercau să ocupe abuziv spaţiul centralei termice din zona SC Argilon, spune directorul executiv al Poliţiei Comunitare, Ciprian Popa.

 

Printre reclamaţiile turdenilor se numără şi poluarea fonică de la Clubul Caribic, ocuparea abuzivă a parcărilor în zona str. Macilor şi Lotus, transformarea garajului în locuinţă pentru persoane fără adăpost.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 57 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: