De la închiderea podului peste Arieș zilnic cei care tranzitează zona se lovesc de blocaje apărute în trafic în special la „orele de vârf”.
Deși trebuiau finalizate lucrările la jumătatea lunii iunie, conform afirmațiilor făcute de primarul Tudor Ștefănie la ultima ședință de consiliu, situația nu s-a schimbat prea mult, aceeași nervi întinși, circulație infernală și ambuteiaje.
Într-o declarație recentă oferită presei locale, șeful executivului turdean spunea că se așteaptă momentul în care constructorul va da avizul pentru deschiderea traficului, abia atunci podul se va deschide.
Până atunci ploile din ultima vreme au ținut pe loc lucrările, creșterea debitului râului Arieș a pus probleme constructorilor, sunt de părere specialiștii.
În ultimul timp, turdenii au început să-și piardă răbdarea, circulația în zonă se desfășoară cu greutate, practic ieșirea din sensul giratoriu fiind blocată la orele cu circulație intensă, atât spre Târgu Mureș, cât și spre Alba Iulia din cauza lucrărilor de reabilitare.
UPDATE:
Sâmbătă s-a deschis partea din aval a podului, lucrările s-au mutat în amonte, dar până la definitivarea ambelor sensuri de circulație și deschiderea completă a podului, șoferilor li se cere răbdare, obiectivul fiind tratat ca prioritar de reprezentanții administrației locale.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























