marian morar
m install
nello construct

PMP Turda: Primarul Matei să-și asume măgăria pe care a făcut-o, cu mutarea statuii! Pentru că el a stabilit asta, nu Consiliul Local! Consilierii turdeni nu au votat NICIODATĂ așa ceva!

zamblau eugen

PMP Turda îl acuză pe primarul Cristian Matei că încearcă să dea vina pe consilierii turdeni că ar fi aprobat mutarea statuii lui Avram Iancu din zona pietonală care este în centrul localității, deși Consiliul Local nu ar fi discutat sau aprobat niciodată așa ceva.

”Primarul PNL Matei Cristian încearcă să dea vina pe Consiliul Local, în celebrul scandal al mutării statuii lui Avram Iancu. A făcut și o listă de ”vinovați”, pe care i-a dat-o senatoarei Diana Șoșoacă, iar aceasta a mușcat momeala și i-a acuzat de trădare. Însă, pe noi nu ne poate păcăli! Pentru că noi știm adevărul!

În 2018, când s-a discutat pentru prima dată de acest proiect, adică despre reabilitarea zonei centrale a orașului, pe bani europeni, nici nu s-a pus în discuție mutarea statuii! Consilierii nu au votat așa ceva! Este cea mai mare minciună pe care o promovează primarul Matei Cristian și echipa lui de propagandă.

Dovada este foarte simplă. Vă prezentăm proiectul integral votat în 2018, în care nu se menționează nimic despre mutarea statuii!”, au transmis cei de la PMP Turda.

Consilierul local Adrian Nap, care este și președintele PMP Turda, a solicitat ieri, în plenul ședinței Consiliului Local, să i se prezinte dovezi care să ateste că aleșii locali ar fi aprobat mutarea statuii lui Avram Iancu, așa cum susține administrația locală, însă nu a primit un răspuns concludent.

Citește și: Primăria Turda vine cu precizări privind hotărârile Consiliului Local care vizează relocarea statuii lui Avram Iancu

”Am fost consilier local și în mandatul 2016-2020 și știu că nu am votat niciodată așa ceva! Eu chiar i-am îndemnat pe turdeni să iasă la protestul organizat pentru păstrarea statuii la locul ei și am solicitat în permanență primarului Matei Cristian să motiveze de ce vrea să mute statuia lui Avram Iancu, s-o ascundă de pe zona pietonală din centru, acolo unde avea o vizibilitate foarte bună.

Știu că sunt disperați și acum vor să mintă, dând vina pe consilieri! Dar minciuna are picioare scurte, domnule primar! Și cel care trebuie să dea răspunsuri de ce vrea să mute statuia lui Avram Iancu sunteți dvs, pentru că dvs ați decis asta, fără niciun acord sau vot din partea Consiliului Local.

Solicit public primarului Matei Cristian să înceteze cu minciunile. Și solicit public aparatului de propagandă personal, care este în slujba lui deși ar trebui să slujească interesele turdenilor, să nu mai continue cu aceste minciuni, dând vina pe Consiliul Local.

Eu am votat, în 2018, un proiect prin care în comunitate urmau să vină niște bani europeni. După aceea, primarul și-a arogat atragerea fondurilor europene, uitând că noi am votat. Își aduce aminte că am votat numai acum, când vrea să arunce vina mutării statuii lui Avram Iancu. Dar noi nu am votat niciodată așa ceva! Primarul nu se consultă cu nimeni, niciodată. A respins toate proiectele benefice pentru turdeni pe care le-am introdus. Pentru că nu-i pasă de turdeni, îi pasă doar de el și de gașca lui de interese!

Asta nu este o atitudine demnă de un lider! Nu este o atitudine demnă de un bărbat! Nu este o atitudine demnă de primarul unui municipiu cu 55.000 de locuitori!”, a spus consilierul local Adrian Nap.

”După prezentarea acestei dovezi, primarul Matei Cristian mai are o singură șansă de a mai ieși demn din acest scandal: să-și recunoască vina și să-și dea demisia! Dacă nu mai poate sau nu are timp de problemele localității, să lase pe altul care poate! Până când nu distruge orașul ăsta de tot!”, au mai transmis popularii turdeni.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2