Ploaia a împrăștiat opozanții proiectului Roșia Montană de la Turda

foto_102013_protest-turda-14.10

În această după-amiază, pe platoul din fața Primăriei Turda s-au adunat aproxiamtiv 30 de persoane pentru a protesta împotriva proiectului minier de la Roșia Montană.

Deși inițial pe conturile de socializare prezența se anunța a fi mai numeroasă, iată că și vremea le-a fost potrivnică celor care nu sunt de acord cu explotarea minieră cu cianuri de la Roșia Montană. Cu toate acestea, opozanții proiectului au rămas la fel de fermi pe poziție scandând lozinci împotriva guvernului și a canadienilor de la Gold Corporation, cei care vor fi beneficiarii aurului din zonă.

De la manifestare a lipsit deputatul Mircea Irimie cel care își anunțase prezenta la protest încă de săptămâna trecută, în schimb consilierul județean Sebastian Murea s-a ținut de cuvânt și s-a aflat în mijlocul reprezentanților societății civile.

Alin Roșca, devenit deja un lider al opozanților, a dat citire apelului către moți, apărut în numărul trei al ziarului Apusenii Liberi și i-a invitat pe cei prezenți la marea adunare de la Câmpeni de sâmbără 19 octombrie.

Sâmbătă, 19 octombrie 2013, de la ora 14.00, la Câmpeni a fost anunţată o altă Mare Adunare a moţilor. De această dată, locuitorii Apusenilor sunt chemaţi atât pentru a fi solidari cu localnicii din Roşia Montană, care luptă împotriva proiectului minier, cât şi pentru a-şi apăra propriile drepturi, ameninţate de planurile companiei miniere şi ale politicienilor care o susţin, a spus Roșca.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top