Compania Pfizer anunță că în urma unui studiu realizat pe 2.260 de adolescenți, reiese faptul că vaccinul lor are eficacitate de 100% pe tinerii între 12 și 15 ani. De asemenea, Pfizer a început trialul vaccinului pentru grupele de vârstă 6 luni – 2 ani, 2 ani – 5 ani, 5 ani – 11 ani.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, se așteaptă ca în următoarele două luni să fie acordată autorizația pentru vaccinarea anti-COVID cu Pfizer BioNTech a grupei de vârstă 12-15 ani.
„Este o veste foarte bună faptul că acest vaccin își dovedește eficacitatea, siguranța și tolerabilitatea și la grupa de vârstă mai mică de 16 ani. În momentul de față, datele sunt cât se poate de bune. Ne așteptăm ca în următoarele două luni atât FDA (agenția americană pentru medicamente), cât și agenția europeană a medicamentului să acorde autorizarea de punere pe piață și pentru această categorie de vârstă și foarte probabil că din al treilea trimestru al acestui an vom putea începe vaccinarea și la această grupă de vârstă, așa încât, iată, vom avea primul vaccin care va putea fi utilizat și la grupa de vârstă de peste 12 ani”, a declarat Valeriu Gheorghiță. „Va fi un avantaj suplimentar în special pentru copiii care sunt în evidență, din păcate, cu boli cronice, boli care îi expun la un risc crescut de a face forme severe, chiar dacă sunt la o vârstă mică”, a subliniat medicul. „În al doilea rând, în lumina noilor date, practic putem să avem o șansă în plus la limitarea răspândirii acestei infecții în rândul populației și implicit la limitarea consecințelor pandemiei”, a declarat Gheorghiță pentru Digi24.
Pfizer este primul vaccin anti-Covid-19 care a fost aprobat în România, iar din 27 decembrie 2020 și până în prezent au fost administrate 2.502.124 doze ( peste 80% din totalul dozelor de vaccin anti-Covid administrate în România ).
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























