Celebrul lanț de magazine PETRY se extinde și la Turda. Va exista în curând un magazin cu tradiționalele produse de carmangerie și în orașul nostru.
Magazinul va funcționa în centrul orașului pe strada Republicii nr. 13-14. Încă nu a fost avansată o dată exactă a deschiderii magazinului dar vom reveni cu detalii.
„Vești grozave pentru toți iubitorii de bun gust! În curând DESCHIDEM un nou magazin PETRY în TURDA!
Ne bucurăm enorm să vă anunțăm că rețeaua noastră de magazine se extinde – și asta înseamnă că produsele Petry – proaspete, gustoase și de calitate – vor fi și mai aproape de voi! Dacă încă nu ați descoperit savoarea inconfundabilă Petry, acum e momentul perfect! Vom fi în curând și în orașul vostru, pentru ca voi să vă bucurați de cele mai bune produse din carne și delicatese artizanale.
Tradiție, calitate și gust autentic – toate într-o experiență de cumpărături care să vă încânte de fiecare dată! Rămâneți aproape – revenim curând cu data exactă a deschiderii!” transmit cei de la PETRY.
Până acum produsele PETRY le găseai doar la rulota din Piața Centrală Turda, în zilele de marți și vineri, miercurea în zi de târg , rulota se deplasa și la Câmpia Turzii. Acum vor fi la îndemâna tuturor prin deschiderea magazinului din centrul Turzii. Rețeaua PETRY deține 24 de magazine în 11 localități.
„Considerăm că ingredientele absolut necesare succesului sunt evoluția continuă, cercetarea și studiul. Grija pentru calitatea produselor ne determină să achiziționăm doar carne de la cei mai buni crescători de animale și să utilizăm condimentele cele mai bune. Astfel dorim să contribuim la o alimentație sănătoasă, oferindu-vă doar produse sănătoase și de o calitate ireproșabilă.
Recompensăm încrederea acordată prin grija continuă pentru calitatea preparatelor noastre!”, așa se prezintă reprezentații PETRY.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.