O contribuţie financiară importantă în modernizarea şi dotarea spitalului municipal din Câmpia Turzii a avut Consiliul Local care a investit numai în anul trecut peste 400.000 lei.
Din aceşti bani, în cadrul secţiei Pediatrie, au fost efectuate lucrări de înlocuire a tâmplăriei vechi cu tâmplarie PVC, înlocuirea instalaţiilor sanitare, electrice, valoarea lucrării ridicându-se la 302.275,72 lei. Tot la nivelul clădirii secţiei Pediatrie s-a efectuat înlocuirea acoperişului, lucrare în valoare de 78.114,00 lei.
S-au efectuat lucrări de montare tâmplarie PVC la clădirea birouri administrative, farmacie, statistică şi informatică medicală, chirurgie la 3 saloane şi cabinet manager, cabinet diabet, cabinet planificare familială, alte lucrări de igienizare, valoarea acestora ridicându-se la 24.610,28 lei.
Managerul spitalului, Tiberiu Vedean spune că pentru compatimentul ATI au fost achiziţionate aparatură medicală si echipamente medicale, valoarea proiectului ridicându-se la 38.526,20 lei.
Au mai fost efectuate lucrari de canalizare la secţia de Obstetrică – Ginecologie, lucrări care au constat în schimbarea vechiului traseu de canalizare care era subdimensionat pentru activităţile curente ale spitalului, iar în cadrul secţiei de Medicină Internă s-a renovat un salon din sponsorizări şi cu sprijinul Companiei de Apă Arieş.
Sponsorizările au fost în valoare de 78.781,20 lei.
În luna iulie 2011, a fost depus la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, un proiect finanţat din fonduri europene, “ Calitate în sănătate prin implementarea unui sistem informatic integrat pentru Spitalul Municipal Câmpia Turzii. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 1.979.917,12 lei, sumă din care Primăria Municipiuilui Câmpia Turzii cofinanţează un procent de 2%. La acest moment proiectul este în fază de verificare şi evaluare.
Citeşte comunicatul Spitalului, dând click AICI.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.